Verificarea competenței internaționale - obligația de întreținere față de copii minori, pe cale principală
Criteriile de competenţă enumerate la art. 3 sunt alternative, nici unul dintre ele nu prevalează asupra celuilalt.
Pentru modul de aplicare a criteriilor de la literele (c ) și (d), aplicabile atunci când plata întreținerii este solicitată pe cale accesorie, a se vedea Dosarul de divorț cu elemente de extraneitate - capătul de cerere referitor la obligația de întreținere.
1. Dacă art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 referitor la acceptarea competenței instanței române de către pârât nu este aplicabil, atunci pasul următor constă în verificarea aplicabilității art. 3 lit. (a) sau (b) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.
Instanța română sesizată cu o cerere având ca obiect plata unei pensii de întreținere va stabili că este competentă să soluționeze acțiunea dacă va constata ca fiind incident în cauză oricare din aceste criterii, respectiv dacă în Romania se află:
(a) reședința obișnuită a pârâtului; sau
(b) reședința obișnuită a creditorului;
2. Dacă instanța nu este competentă în temeiul art. 5 sau 3, se va proceda la verificarea aplicabilității art. 6 (competența subsidiară)
Unul din principalele obiective ale Regulamentului (CE) nr. 4/2009 este acela de a proteja interesele creditorilor obligaţiilor de întreţinere (considerentul 15). Acest obiectiv ar fi afectat în acele situaţii în care pârâtul nu are reşedinţa obişnuită în vreun stat membru, ceea ce ar conduce la aplicarea lex fori în materia normelor de competenţă. Pentru a preveni o astfel de situaţie, regulamentul prevede o competenţă subsidiară bazată pe cetăţenia comună a părţilor:
Art. 4 (convenția de alegere a instanței) nu este aplicabil în cazul copiilor sub 18 ani (art. 4 alin. (3).
Convenția de la Lugano a fost încheiată în 2007 între UE, Norvegia, Islanda și Elveția și a intrat în vigoare la 1.10.2010. Are un conținut similar cu cel al Regulamentului (CE) nr. 44/2001.
Accesați textul art. 10 în versiune trilingvă pentru a observa traducerea deficitară în limba română.
Dacă art. 3 sau 5 nu sunt aplicabile, atunci instanța va verifica îndeplinirea următoarelor condiții prevăzute de art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009:
- nu este competentă nicio altă instanţă dintr-un stat membru UE
- nu este competentă nicio instanţă parte la Convenţia de la Lugano care nu este stat membru (Norvegia Islanda sau Elveția)
- părţile au cetățenie comună română
Dacă toate condițiile sunt întrunite, atunci instanța se va declara competentă în temeiul art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.
Dacă nu este îndeplinită condiția nr. 1 sau nr. 2 (adică este competentă vreuna din instanțele menționate), atunci instanța română se va declara necompetentă internațional în temeiul art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.
Dacă este îndeplinită condiția nr. 1 sau 2 (este competentă vreuna din instanțele menționate), dar nu este îndeplinită condiția nr. 3, adică părțile nu au cetățenie comună română, dar au cetățenia comună a unui alt stat membru, instanța română se va declara necompetentă internațional în temeiul art. 6 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.
3. Dacă instanța nu este competentă în temeiul art. 5, 3 sau 6, se va proceda la verificarea aplicabilității art. 7 (forum necessitatis)
Dacă art. 3, 5 sau 6 nu sunt aplicabile, atunci instanța va verifica îndeplinirea următoarelor condiții prevăzute de art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009:
- nu este competentă nicio altă instanţă dintr-un stat membru UE
- în fața instanței competente dintr-un stat terț, impedimente de natură obiectivă și excepțională împiedică desfășurarea procedurii (de exemplu război civil - considerentul 16)
- existența unui factor de legătură cu instanța sesizată (de exemplu cetăţenia uneia dintre părţi)
„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile