Poate fi înlăturată de la aplicare legea penală mai favorabilă inculpatului, dacă aceasta este contrară dreptului Uniunii? Efectele Hotărârii CJUE din 5 decembrie 2017 în cauza „Taricco bis” (Can the Criminal Law More Favorable to the Defendant Be Disapplied, if It Is Contrary to the Law of the Union? Effects of the CJEU Judgment of 5 December 2017 in the Case of 'Taricco Bis') http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.3311192
dr.Georgiana Anghel - Tudor, judecator Curtea de Apel Constanta, Sectia penala
Articol publicat in Revista „EuRoQuod“ 4/2017
Rezumat: Prin hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza Procedura penală c. M.A.S., M.B. („Taricco bis”), CJUE statuează că „Articolul 325 alineatele (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.”. Hotărârea CJUE din cauza „Taricco bis” lipseşte practic de efecte Hotărârea din cauza „Taricco ş.a.”, întrucât este evident că dispozițiile de drept național privind prescripţia specială a răspunderii penale nu vor putea fi înlăturate de la aplicare pentru fapte comise nici anterior, şi nici ulterior acestei din urmă hotărâri, întrucât ar fi încălcat de fiecare dată principul legalității infracțiunilor și pedepselor. Hotărârea din cauza „Taricco bis” nu reprezintă însă un reviriment al jurisprudenţei constante a CJUE, în sensul că articolul 53 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE (CDFUE) nu permite unui stat membru să aplice standardul de protecție a drepturilor fundamentale garantat de constituția sa în cazul în care acesta este mai ridicat decât cel care rezultă din cartă și să îl opună, dacă este cazul, aplicării unor dispoziții din dreptul Uniunii.
Abstract: By judgment of 5 December 2017, in the criminal proceedings against M.A.S., M.B. („Taricco bis“), the CJEU states that „Article 325(1) and (2) TFEU must be interpreted as requiring the national court, in criminal proceedings for infringements relating to value added tax, to disapply national provisions on limitation, forming part of national substantive law, which prevent the application of effective and deterrent criminal penalties in a significant number of cases of serious fraud affecting the financial interests of the European Union, or which lay down shorter limitation periods for cases of serious fraud affecting those interests than for those affecting the financial interests of the Member State concerned, unless that disapplication entails a breach of the principle that offences and penalties must be defined by law because of the lack of precision of the applicable law or because of the retroactive application of legislation imposing conditions of criminal liability stricter than those in force at the time the infringement was committed.” The CJUE judgment in „Taricco bis“ practically removes the effects of the judgment in „Ivo Taricco and Others“, since it is clear that national provisions on limitation cannot be disapplied for acts committed either previously, nor after that judgment, because that would entail a breach of the principle that offences and penalties must be defined by law. The „Taricco bis“ judgment does not, however, represent a reversal of the constant case-law of the CJEU, in the sense that Article 53 of the EU Charter of Fundamental Rights does not give general authorisation to a Member State to apply the standard of protection of fundamental rights guaranteed by its constitution when that standard is higher than that deriving from the Charter and, where necessary, to give it priority over the application of provisions of EU law.