Pagină elaborată de jud. Liviu Ungur, CA Cluj-Napoca

În practica CA Cluj, taxa se restituie integral inclusiv cu dobânda în materie civilă de la data încasării până la restituirea efectivă a debitului principal;

Motivare

… o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie şi, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 şi C-333/05 Nádasdi şi Németh, unde Curtea de Justiţie a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:

• este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru
• valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) şi la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiaşi taxe, încorporată în valoarea de piaţă a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Curtea reţine că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislaţia naţională, a fost calculată, în speţă, potrivit art. 2141 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referinţă), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare şi de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislaţia ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 şi C-333/05 Nádasdi şi Németh).

Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naţionale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudenţe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiaşi taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.

Or, la o simplă comparaţie se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislaţiei române, nu doar că nu descreşte odată cu deprecierea ei în timp, ci ea creşte direct proporţional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situaţiile ipotetice posibile.

Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudenţa CJCE arată că taxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piaţă a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.

Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalităţi legale, previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanţa de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.

Şi este aşa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispoziţiile art. 148 alin. 2 din Constituţia României conform cărora legislaţia comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din acelaşi articol jurisdicţiile interne garantează îndeplinirea acestor exigenţe.

In practica CA Cluj, taxa se restituie integral împreună cu dobânda legală (cauza Irimie, C-565/11):

1 iulie 2008 – 15 decembrie 2008 prima formă incompatibilă cu dreptul UE (cauza Tatu, C-402/09)

Motivare

… compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speţă art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunţată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiţie a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Şi este aşa, deoarece din pct. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea şi răspunsul Curţii de referă la varianta iniţială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiţie a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralităţii taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate ajungând la concluzia că deşi obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului, reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiţii, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de legea în vigoare menţine efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie în procedura de obţinere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecăţii şi produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau defineşte, acolo unde este necesar, înţelesul şi întinderea acestei norme aşa cum aceasta trebuie înţeleasă sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privinţa taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta iniţială, trebuie să se reţină că reglementarea naţională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

16 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2012 a doua şi a treia formă incompatibile (cauza Nisipeanu, C-263/10)

Motivare

… Instanţa de recurs, urmărind modificările succesive ale O.U.G. 50/2008, constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub imperiul ultimei forme a taxei pe poluare, la data de 12.04.2010.

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speţă art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunţată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunţării prezentei decizii) de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului amintită în precedent.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere şi recenta hotărâre pronunţată de aceeaşi instanţă de la Luxembourg care a întărit practic soluţia din prima hotărâre citată.

Astfel, prin hotărâre pronunţată la data de 7 iulie 2011 în cauza Iulian Nisipeanu/D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbuneşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu, C-263/10, Curtea de Justiţie a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Spre deosebire de hotărârea pronunţată în cauza Tatu, în cauza Nisipeanu s-au pus în discuţie variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, situaţie care este incidentă şi în speţa de faţă.

Curtea de Justiţie a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralităţii taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate ajungând la concluzia că deşi obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului, reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiţii, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de legea aplicată în speţă produce efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curţii de Apel şi în cauza de faţă cu atât mai mult cu cât reglementarea aferentă anului 2009 în materia taxei de poluare aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca şi cuantum decât cea reglementată în forma iniţială, avută în vedere de către C.J.U.E. la pronunţarea deciziei în speţa Tatu. Şi este aşa, deoarece raţionamentul C.J.U.E. din cauza Tatu este pe deplin valid şi aplicabil şi în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 50/2008.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de legea în vigoare menţine efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Astfel fiind, Curtea reţine că în cauza de faţă se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiţie că OUG nr. 50/2008 în forma incidentă în cauza de faţă este contrară dreptului Uniunii, respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie în procedura de obţinere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecăţii. Or, statuând astfel Curtea şi-a îndeplinit misiunea încredinţată de art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţia României şi din Tratatul de aderare a României la UE precum şi de jurisprudenţa pertinentă a Curţii de Justiţie (cauza Simmenthal).

În pratica CA Cluj, taxa se restituie integral împreună cu dobânda legală.

Taxa pe poluare, mai corect spus pe emisiile poluante s-a plătit sub imperiul Legii nr. 9/2012.

Motivare

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea 9/2012) astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare respectiv 2.02.2012.

Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleaşi compatibilităţi in ce priveşte taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008.

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speţă art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunţate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/09 vizând forma iniţială a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după 15.12.2008 având ca obiect cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâre Curtea de Justiţie a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Curtea de Justiţie a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralităţii taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate ajungând la concluzia că deşi obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului, reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiţii, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de OUG 50/2008 menţine efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Urmează a verifica daca concluziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene in ceea ce priveşte taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveşte Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data plăţii taxei pe emisiile poluante de la data înmatriculării.

Astfel in forma sa iniţiala Legea 9/2012 prevedea obligaţia de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare cit şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima înstrainare a unui autovehicul deja înmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la 1.01.2013. Ca atare la data de 02.02.2012 taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similare ceea ce înseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate.

In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotărârile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate în speta ca regimul taxei pentru emisii poluante, așa cum este reglementat până la 1.01.2013, este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

În practica CA Cluj, taxa nu se restituie.

Motivare

… Principial cu privire la starea de fapt dedusă judecăţii, Curtea are în vedere spre deosebire de instanţa de fond că atât decizia privind stabilirea taxei pe emisiile poluante cât şi chitanţa prin care a fost încasată suma solicitată a fi restituită sunt emise în data de 03.01.2013, când, aşa cum se va arăta mai jos efectul suspensiv al Legii nr. 9/2012 operat prin OUG nr. 1/2012 a încetat.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Prezenta cauză pune în discuţie legalitatea refuzului autorităţii publice pârâte de respectare a unui drept prevăzut de lege pentru reclamant, respectiv de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului de înmatriculare a autoturismului proprietatea sa fără plata taxei pe emisii poluante.

În acest context, Curtea poate deduce pe cale implicită existenţa unui atare refuz de vreme ce reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat în prealabil autorităţii dar nici autoritatea în recurs nu a invocat ca motiv de nelegalitate maniera în care instanţa de fond a tratat excepţia invocată, astfel că instanţa de recurs este dispensată să mai facă o cercetare a legalităţii hotărârii sub acest aspect.

Trecând la examinarea fondului cauzei, un prim aspect este cel de determinare a cadrului legislativ pertinent, de la data pretinsului refuz al autorităţii de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului de restituire a sumei de bani achitate cu titlu de taxă pe emisiile poluante care în speţă se confundă practic cu data încasării acesteia, respectiv 3 ianuarie 2013.

La această dată Curtea, în contradictoriu cu statuările instanţei de fond, reţine că efectele suspensive ale O.U.G. nr. 1/2012, în privinţa art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, au încetat, cu consecinţa intrării efective în vigoare începând cu data de 01.01.2013.

Până la acea dată, discriminarea şi implicit protejarea producţiei interne, criticate în cauzele CJUE Tatu şi Nisipeanu, a persistat.

După 1 ianuarie 2013, faţă de conţinutul art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, care stabileşte obligaţia de plată a taxei nediferenţiat, din perspectiva menţionată anterior, nu se mai poate constata existenţa unui tratament preferenţial, în raport de provenienţa autovehiculului.

Nu mai este prezentă, astfel, teza avută în vedere de către CJUE în cele două speţe citate, respectiv „taxa aplicată unui vehicul de ocazie importat depăşeşte valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional” – art. 110 TFUE.

De asemenea, din perspectiva stadiului legislaţiei la data refuzului, respectiv art. 4 din Legea nr. 9/2012, fără a mai opera suspendarea impusă prin art. 1 al O.U.G. nr. 1/2012, nu mai pot fi reţinute restul considerentelor expuse în cauza Tatu, pct. 53, 58 şi 61 şi anume:

„53.Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.…

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. …

61.Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Mai mult, recent CJUE a decis prin Ordonanţa din 3 februarie 2014 pronunţată în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13 Câmpean şi Ciocoiu că: „Articolul 110 din TFUE trebuie interpretat că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit , apoi circumscris de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de piaţa naţională.”

Cu toate acestea la analiza CJUE si la soluţia adoptată de aceasta a contribuit în mod esenţial un eveniment legislativ şi anume faptul că în cea mai mare parte a anului 2012, ca efect al aplicării OUG nr. 1/2012, a fost suspendat art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în temeiul căruia autoturismelor deja existente în parcul auto naţional le era aplicată o taxă pe emisiile poluante, la momentul transferului dreptului de proprietate. În acest context, CJUE a decis că România favorizează în continuare, din punct de vedere fiscal, achiziţiile de autoturisme deja aflate pe piaţa naţională, în detrimentul celor care provin din alte state membre ale UE.

Cu totul alta este situaţia în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a taxei pe emisiile poluante după încetarea efectelor evenimentului legislativ pe care l-a reţinut CJUE ca decisiv pentru pronunţarea Ordonanţei din 3 februarie 2013.

Şi este aşa, deoarece CJUE la parg. 30 din cuprinsul considerentelor Ordonanţei din 3 februarie 2013 a statuat că „ … Legea nr. 9/2012 prezintă o diferenţă esenţială în raport de OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alin. (2) , că taxa pe poluare era datorată începând cu acel moment şi cu ocazia primei vânzări pe piaţa naţională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România şi cărora nu li se aplicase încă această taxă.”

În acest context, Curtea reţine că instanţa de contencios al dreptului uniunii europene de la Luxembourg nu a constatat neconformitatea Legii nr. 9/2012 în întregul ei subliniind explicit calitatea noii legi de a fi radical diferită de concepţia vechii legi.

Ceea ce a analizat pe larg CJUE şi se regăseşte practic în dispozitivul ordonanţei din 3 februarie 2014 a fost contextul legislativ generat de suspendarea efectelor dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 31 decembrie 2012.

Aşa fiind, se poate conchide că, începând cu data de 1 ianuarie 2013 până la încetarea efectelor sale, Legea nr. 9/2013 este compatibilă cu dreptul european în materia taxelor stabilite de legiuitorul român.

Cu privire la compatibilitatea Legii nr. 9/2012, Curtea reţine în acord şi cu unele soluţii de practică judiciară internă că Legea nr. 9/2012 instituie o taxă ce ţine cont de deprecierea autovehiculelor, astfel că aceasta satisface cerinţa de neutralitate impusă de art. 110 alin. (1) TFUE.

În acest sens, se are în vedere că potrivit art. 110 alin. (1) TFUE, statele membre păstrează nealterată suveranitatea fiscală în privinţa competenţei instituirii unor sisteme de taxare internă a mărfurilor, inclusiv a autovehiculelor. Interdicţia prevăzută de norma UE menţionată se referă la protejarea propriilor economii prin promovarea măsurilor de natura unor taxe interne care discriminează fiscal mărfurile care provin din alte state membre, în beneficiul unor mărfuri autohtone similare.

În ceea ce priveşte interpretarea art. 110 alin. (1) TFUE, pentru a stabili dacă acesta se opune unei norme naţionale care prevede plata unei taxe la prima înmatriculare, Curtea, cu ocazia interpretărilor deja oferite, nu a reţinut aspectul exigibilităţii la prima înmatriculare ca fiind interzis de legislaţia primară. Aceasta a considerat că, pentru identificarea unui eventual efect protecţionist, relevant este dacă, la stabilirea cuantumului taxei, a fost luată în calcul cota de reducere aplicată unui autovehicul de ocazie, corespunzător procentului de reducere a valorii pe piaţă a unui autovehicul similar deja înmatriculat.

Potrivit jurisprudenţei Curţii, „[…] consecinţa primului alineat al art. 90 CE este că trebuie să se ţină cont de deprecierea autovehiculelor de ocazie atunci când le este aplicată taxa, întrucât această taxă este caracterizată de faptul că este percepută doar o singură dată atunci când autovehiculul este înmatriculat pentru prima dată în statul membru respectiv, fiind astfel încorporată în acea valoare”.

În consecinţă, „este incompatibil cu articolul 95 din Tratatul CE ca un stat membru să taxeze maşinile de ocazie provenind din alte state membre cu o taxă care, calculată fără a se ţine cont de deprecierea reală a maşinii, depăşeşte taxa reziduală încorporată în valoarea unei maşini de ocazie similare deja înregistrată in teritoriul naţional care, fiind taxată la momentul unei atare înregistrări, nu sunt taxate când sunt vândute de ocazie.”.

În mod constant, Curtea a stabilit că statele membre îşi păstrează libertatea de a supune bunuri (precum autovehiculele) unui sistem de taxă de circulaţie al cărei cuantum creşte progresiv, în funcţie de un criteriu obiectiv, precum puterea fiscală, care poate fi determinat potrivit mai multor modalităţi.

Astfel, pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia taxa reglementată de Legea nr. 9/2012, în perioada în care a operat suspendarea, a corespuns exigenţelor neutralităţii din prima perspectivă analizată de CJUE, trebuie analizate următoarele elemente:

a. legea are la baza criterii obiective şi transparente de aşezare a taxei,/ b. actul normativ stabileşte un cuantum al acesteia ce ţine cont întocmai de valoarea reală din piaţă a unui autovehicul de ocazie şi/ c. acest cuantum poate fi atât contestat în procedură administrativă, cât si atacat înaintea instanţei de judecată, pentru a demonstra o depreciere mai mare decât cea stabilită pe calea grilei de depreciere.

În ceea ce priveşte primul aspect, art. 6 din Legea nr. 9/2012 consacră o formulă pentru calculul taxei pentru emisii poluante, bazată pe următoarele trei elemente: capacitatea cilindrică; taxa specifică, stabilită în funcţie de emisiile de CO2, respectiv de norma de poluare EURO; o cotă de reducere, stabilită în funcţie de criterii obiective recunoscute de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, astfel încât să reflecte deprecierea reală a autovehiculului. Toate aceste criterii au fost validate de Curte în jurisprudenţa sa.

De asemenea, autovehiculele sunt supuse unei taxe pentru emisii poluante al cărei cuantum este stabilit în funcţie de performanţele de mediu - determinate de o manieră transparentă şi obiectivă (norma de poluare EURO, emisiile de CO2 ).

În ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, cuantumul taxei ţine seama şi de deprecierea reală suferită de respectivul autovehicul, coeficientul de reducere având scopul de a garanta caracterul neutru din punct de vedere fiscal al taxei cu respectarea art. 110 alin. (1) TFUE şi a jurisprudenţei CJUE.

Sub aspectul reducerii cuantumului taxei corespunzător deprecierii reale suferite de autovehicule, momentul de început al deprecierii este cel al introducerii pe piaţă a autovehiculului, astfel încât, în acest fel este garantată aplicarea, pentru scopul stabilirii taxei, a unei pierderi de valoare în conformitate cu valoarea de piaţă.

De asemenea, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 9/2012, un autovehicul nou reprezintă orice autovehicul care nu a mai fost niciodată înmatriculat. Astfel, este exclusă orice discriminare care ar putea fi generată de raportarea la momentul fabricaţiei ca moment de început al deprecierii.

În ceea ce priveşte cel de al treilea aspect menţionat anterior, potrivit art. 9 din Legea nr. 9/2012 o persoană nemulţumită de deprecierea recunoscută autovehiculului potrivit grilei stabilite prin respectiva lege poate formula o contestaţie, atunci când apreciază că deprecierea reală este mai mare decât cea prevăzută de grila anexată actului normativ naţional. Articolul menţionat oferă contribuabilului posibilitatea de a demonstra, pe baza unei expertize tehnice, că particularităţile autovehiculului său reflectă o depreciere reală diferită de cota de reducere prevăzută de actul normativ.

În ceea ce priveşte criteriile pe baza cărora se determină deprecierea reală în acest context, art. 6 alin (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 a consacrat expres patru dintre acestea, respectiv vechimea, rulajul mediu anual, starea tehnică şi nivelul de dotare al autovehiculului.

Totodată, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 9/2012 prevede expres faptul că tariful expertizei tehnice nu poate depăşi costul operaţiunilor necesare aferente acesteia. Se oferă astfel o garanţie că expertiza nu constituie o restricţie deghizată în calea liberei circulaţii a mărfurilor.

Conform art. 9 alin. (7) din Legea nr. 9/2012, pe baza rezultatelor expertizei tehnice, autorităţile fiscale procedează la recalcularea valorii taxei.

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 9/2012, contribuabilul nemulţumit de răspunsul primit la contestaţie, se poate adresa instanţelor de judecată competente.

Aşadar, luând în considerare cerinţa stabilită de jurisprudenţă ca, în cazul utilizării unei scări fixe de depreciere, să poată fi oferită posibilitatea de contestare, Legea nr. 9/2012 consacră posibilitatea contestării taxei aplicate, întreagă procedură instituită oferind garanţii, astfel încât respectiva posibilitate să fie una efectivă.

Aspectul este nesoluţionat până în prezent la nivelul practicii judiciare (unele abordări tangenţiale la nivel european se regăsesc în cauza Nicula, C-331/13, în care CJUE nu s-a pronunțat însă asupra compatibilității OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu cu normele juridice pertinente ale dreptului UE)

Extrase din motivări:

(…) Cu privire la acest aspect, Curtea a menţionat încă în decizia nr. 1455 din 28 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr. 3720/84/2010 cu ocazia soluţionării capătului de cerere privind acordarea dobânzii în materie fiscală care este raţionamentul pentru care o atare cerere nu poate fi admisă.

Este real că nefiind investită nu s-a putut pronunţa în fond pe cererea de acordare a dobânzilor care are drept temei dreptul comun, recte OG nr. 9/2000, incident în speţă conform principiului de drept consacrat de adagiul tempus regit actum.

Cu toate acestea, Curtea în nenumărate rânduri a statuat asupra principiilor de reparaţie în ipoteza incidentă în speţă.

Astfel, după ce s-a statuat că reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziţii legale contrare normelor comunitare, Curtea s-a preocupat să deceleze dacă suma de restituit este purtătoare de dobânzi sau oricum care sunt principiile de reparaţie în materie. În acest scop s-a făcut apel la jurisprudenţa CJUE.

În astfel de situaţii Curtea de Justiţie a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat (art. 110 din TFUE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum şi cauza conexată nr. C- 290/05 şi C-333/05 Ákos Nádasdi şi Ilona Németh parag. 61-70).

Prin urmare dreptul la despăgubire completă în ipoteza restituirii taxelor încasate cu încălcarea normelor dreptului UE este recunoscut pe cale jurisprudenţială de CJUE iar acesta se va aplica şi concretiza potrivit dreptului intern, naţional.

La aceste consideraţii se mai reţin următoarele:

Prin Hotararea Francovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin incalcari ale dreptului Uniunii, in speta de fata, prin incalcarea art.110 TFUE. Mai apoi, prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotarat ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protectie efectiva a dreptului încalcat.

Tot astfel, prin Hotararea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu încalcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit si ca dreptul la rambursare reprezinta consecinta si completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.

În plus, prin aceeasi hotarare, Curtea a stabilit ca particularul are dreptul şi la restituirea sumelor platite statului sau retinute de stat in legatura cu acel impozit. Dintre aceste sume, Curtea a precizat ca particularul are dreptul la repararea de catre stat a prejudiciului cauzat prin indisponibilizarea sumelor de bani (a impozitului), facand referire la situatia particulara din speta care viza perceperea prematura a unui impozit, adica mai devreme decat data scadentei lui.

Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul de mai sus implica obligatia statelor de a plati dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.

Suplimentar Curtea de apel are în vedere că prin decizia pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-565/11 Mariana Irimie împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, instanţa de jurisdicţie unională a decis că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conţinute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”

Aşa fiind, acordarea dobânzii fiscale începând cu data încasării taxei nu este posibilă având în vedere normele fiscale de procedură interne, astfel încât potrivit principiului autonomiei procedurale şi cel al justei reparaţii, Curtea a aplicat principiul general de reparaţie a prejudiciului din dreptul comun.

Curtea de Justiţie a retinut ca fiecare stat membru este liber sa stabilieasca conditiile de restituire a dobanzilor, în special rata si modul de calcul, dar sa respecte doua principii: principiul echivalentei respectiv sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe încalcari ale dreptului intern şi principiul efectivitatii adică sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila. Acest ultim principiu implica de asemenea, ca normele interne reparatorii, (privind dobanzile în cazul de fata) sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.

De vreme ce Curtea de apel a tranşat irevocabil faptul că între părţi nu se poate admite o cerere de acordare a dobânzilor în materie fiscală problema acordării dobânzilor legale devine incidentă sub aspectul principiilor şi argumentelor mai sus expuse.

Conform art. din OG nr. 9/2000, aplicabilă tempus regit actum, la speţă, în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală aşa cum este determinată de art. 3 alin . 3-6 din actul normativ precitat.

Curtea mai reţine cu titlu de principiu că dobânda legală trebuie să fie calculată de la momentul încasării sumei de restituit. Şi este aşa, deoarece indisponibilizarea sumei este continua, si incepe din ziua perceperii/platii impozitului si se finalizeaza în ziua rambursarii acestuia către contribuabil.

Altfel spus, dacă suma respectivă a fost încasată şi folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci şi dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat şi data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparaţie a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situaţie în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acţiunea ilicită şi culpabilă a organului fiscal al statului.

Aşa fiind, Curtea constată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a normelor legale şi a principiilor de reparaţie a prejudiciului încercat de contribuabil.

A admite în sens contrar, s-ar eluda însăşi principiile statornicite în practica Curţii de Justiţie care au fost mai sus redate, respectiv obligaţia impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor tratatelor, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiţie a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite inclusiv daune pentru pierderile suferite.

(…) Cheltuielile de judecată au fost corect acordate de instanţa de fond, întrucât pârâta, prin admiterea în parte a acţiunii, a căzut în pretenţii şi astfel a fost găsită în culpă procesuală.

Deşi se poate admite că potrivit legii interne una dintre cauzele exoneratoare de răspundere civilă este aplicarea întocmai a legii, Curtea nu poate reţine că dreptul Uniunii Europene nu este opozabil prin prisma dispoziţiilor art. 148 alin. 3 din Constituţie şi autorităţii executive aşa cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare, nu se poate reţine cu temei că respectarea de către autoritatea fiscală a dispoziţiilor dreptului intern constituie o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al faptei de vreme ce aşa cum s-a arătat dreptul Uniunii Europene care are caracter obligatoriu face parte din dreptul intern şi are aplicabilitate directă şi prioritară faţă de dispoziţii similare din dreptul intern.

Aşa fiind, cu această motivare, Curtea reţine că în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa procesuală a pârâtei şi a făcut corect tratamentul răspunderii civile delictuale a acesteia cu referire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În cauza de faţă tribunalul a reţinut aplicabilitatea prioritară şi directă a dispoziţiilor art. 90 din Tratat. Este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară internă şi cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat produce efecte directe şi ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicţiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul naţional, ca prim judecător comunitar, are competenţa, atunci când dă efect direct dispoziţiilor art. 90 din Tratat, să aplice procedurile naţionale de aşa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin şi efectiv protejate.

Art. 90 din Tratatul C.E. reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor în cadrul ţărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abţină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulaţie a bunurilor, mărfurilor şi serviciilor în cadrul Uniunii Europene.

Norma indicată s-a referit la interzicerea măsurilor protecţioniste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naţionale, prin care s-ar putea crea o situaţie de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.

Cu alte cuvinte, instituirea criteriului „ primei înmatriculări în România “ conferă taxei speciale un caracter anticomunitar, care să depindă de provenienţa geografică sau naţională a autoturismelor, doar în situaţia în care este vorba despre o măsură protecţionistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor second hand provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparaţie cu autovehiculele folosite provenite din România, aflate în aceeaşi situaţie de primă înmatriculare în România. Doar într-o astfel de ipoteză se poate afirma cu succes încălcarea art. 90 din Tratatul C.E.

Aplicând cauzei aceste linii directoare, rezultă că, pentru a dovedi temeinicia acţiunii sale, întemeiate în drept pe prev. art. 90 din Tratatul CE, reclamanta ar fi trebuit să depună la dosarul cauzei dovada provenienţei comunitare a autoturismelor în litigiu, respectiv a faptului că suma în litigiu a fost achitată la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismelor second-hand importate dintr-un alt stat membru al Uniunii. Or, analizând actele depuse în probaţiune, Curtea constată că o astfel de dovadă nu a fost făcută, reclamanta adoptând un comportament procesual care încalcă prevederile art. 129 alin. 1 C.pr.civ.

Pentru a statua astfel, s-a luat în considerare faptul că, deşi prima instanţă a reţinut că la data achiziţionării autoturismului acesta era înmatriculat intr-un stat membru al Uniunii Europene, nicio dovadă nu a fost administrată în acest sens.

Niciun înscris depus in probaţiune nu dovedeşte faptul ca autoturismul a fost înmatriculat anterior achiziţionării într-un stat membru al UE sau SEE, altfel spus că este vorba despre un autoturism „second-hand”. Dimpotrivă, autoturismul a fost achiziţionat la data de 07.05.2008, în baza facturii fiscale seria … din 7 mai 2008 , iar conform certificatului de înmatriculare depus în probaţiune la dosarul instanţei de fond a fost fabricat în acelaşi an 2008, evident, anterior achiziţionării. Corelând faptul ca autoturismul a fost cumpărat la un interval foarte scurt de timp după producerea bunului (a fost cumpărat la 7 mai 2008, fiind fabricat în acelaşi an) precum şi faptul ca nu există dovada ca a fost înmatriculat într-un stat membru al UE ori SEE anterior achiziţionării, rezultă într-o manieră lipsita de echivoc faptul că este vorba despre un autoturism nou. Or, autoturismele noi erau deopotrivă supuse taxei de prima înmatriculare, indiferent daca erau achiziţionate din România sau din alt stat al Uniunii Europene, fiind astfel exclusa orice discriminare care să poate fi calificat drept măsura cu efect echivalent restricţiilor la libera circulaţie a mărfurilor. Astfel, conform art. 214 indice 2 din Codul Fiscal, in forma in vigoare pana la data adoptării OUG 50/2008, „taxele speciale se stabilesc cu ocazia primei înmatriculări in România”. Încălcarea dreptului comunitar care este cenzurata în mod constant in practica instanţelor judecătoreşti se referă doar la autoturismele second-hand, deoarece taxa de prima înmatriculare era aplicată doar autoturismelor second-hand înmatriculate si cumpărate din alte state, nu si autoturismelor second hand înmatriculate deja în România. Cu privire la autoturismele noi, aşa cum s-a arătat mai sus, taxa era deopotrivă datorată indiferent de locul achiziţionării, aşa încât orice încălcare a dispoziţiilor art. 90 din Tratatul CE este exclusa.

Pentru toate aceste considerente, nefiind incidente în cauză prev. art. 90 din Tratat, Curtea constată că taxa de primă înmatriculare a fost în mod legal percepută, reclamanta având la dispoziţie calea procedurală reglementată de OUG nr. 50/2008, pentru a obţine, parţial, restituirea cuantumului achitat cu acest titlu.

(…) Recurenta parata a invocat ca motiv de recurs imprejurarea ca reclamanta nu a dovedit ca autovehiculul provine din spatiul UE.

In cererea de chemare in judecata reclamanta invoca nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare.

Pentru a sustine si dovedi incidenta in speta a dreptului Uniunii Europene in motivarea actiunii arata ca a cumparat autovehiculul dintr-o tara membra UE.

La fond reclamanta nu a depus niciun act care sa dovedeasca provenienta autovehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare din spatiul UE. In recurs pentru termenul de judecata din data de 28.03.2013 reclamanta intimata a fost citata expres cu aceasta mentiune dar nu a depus nici un act in acest sens. Ca atare Curtea retine ca în speta nu s-a dovedit ca autovehiculul pentru care s-a achitat taxa de poluare din speta provine din spatiul UE.

În aceste conditii autovehiculul cumparat de catre reclamanta nu provine din spatiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE. Neintrind in campul de aplicare a acestui text de lege in speta nu se poate retine în mod evident încălcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de catre reclamanta a taxei de poluare.

(…) În cererea de chemare în judecata reclamanta recurenta invoca nelegalitatea taxei de poluare datorata incalcarii dreptului Uniunii Europene de catre legislatia romana ce reglementeaza taxa de poluare asa cum s-a statuat priin hotararea CJUE din cauza Tatu.

Pentru a sustine si dovedi incidenta în speta a dreptului Uniunii Europene în motivarea actiunii reclamanta arata ca a cumparat autovehiculul din Germania.

Verificând actele depuse de catre reclamanta in dovedirea actiunii, acte aflate la dosarul de fond rezulta ca reclamanta a cumparat autovehiculul din speta de la o societate cu sediul în Germania dar nu rezulta din aceste acte ca acelasi autovehicul anterior cumpararii si inmatricularii in Romania era inmatriculat intr-o tara UE. In recurs reclamanta intimata a fost citata cu mentiunea de a depune actele ce atesta provenienta din spatiul UE a autovehiculului din speta fara ca reclamanta sa se conformeze acestei solicitari.

Prin hotatarea CJUE pronuntata in cauza Tatu s-a statuat ca articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională. Din considerentele acestei hotarari rezulta ca prin vehicul de ocazie de pe piata nationala se intelege un autovehicul deja inmatriculat in Romania .Ca atare produsele similare ce provin din celelalte tari membre trebuie sa fie in aceeasi situatie respectiv sa fie inmatriculate intr-un stat membru UE. Aceste aspect poate fi dovedit exclusiv cu certificatul de inmatriculare sau cartea de indentitate a autovehiculului si nu cu actele mai sus mentionaterespectiv factura de cumparare, care reprezinta o scrisoare a vehiculului si nu certificatul de inmatriculare sau alt act intocmit in acest sens.

In aceste conditii in speta nu s-a dovedit ca autovehiculul cumparat de catre reclamanta provine din spatiul Uniunii Europene si ca atare nu intra sub incidenta art. 110 TFUE. Neintrind in campul de aplicare a acestui text de lege in speta nu se poate retine in mod evident incalcarea dreptului Uniunii Europene prin perceperea si achitarea de catre reclamanta a taxei de poluare .

Motivul de recurs vizând cheltuielile de judecata este nefondat in ce priveste obligatia de plata a cheltuielilor de judecata cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia.

Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultatat din hotararile pronuntate de catre CJUE in cauzele Tatu si Nisipeanu. In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului.

În ce priveste cuantumul onorariului acordat Curtea apreciaza ca acest cuantum nu corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat constând in formularea cererii prealabile ,redactarea si sustinerea actiunii. In acesta materie munca desfasurata de avocat este mult simplificata de existenta hotararilor CJUE in cauzele Tatu și Nisipeanu astfel ca munca avocatului nu este si una de concepere a unui model juridic cu un obiect si o motivarea proprie, particulara spetei in vederea obtinerii rezultatului urmarit de catre reclamant asa cum se întâmpla in alte cauze ci de folosire a unui model deja elaborat,depunerea actelor probatorii specifice acestui model si sustinerea lui. Raportat la aceste doua criterii vizate de art. 274 alin. 3 C.pr.civ si considerentelor de mai sus Curtea a apreciat ca suma de 300 lei răspunde in mod rezonabil celor doua cerinte legale sus mentionate.

• chitanţa (ordinul) de plată a taxei eliberată de Trezorerie;
• decizia de calcul a taxei emisă de organul fiscal competent;
• dovada înmatriculării anterioare a auto într-un stat UE sau AELS/SEE (Asociaţia Europeană a Liberului Schimb/Spaţiul Economic European) (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), certificatul de înmatriculare în copie legalizată tradus în limba română certificat de parte sau de traducător autorizat);
• actul de achiziţie intracomunitară a bunului (contract, factură etc. tradus în limba română certificat de parte sau de traducător autorizat);
• copia cererii de restituire cu dovada înregistrării la organul fiscal competent şi eventual răspunsul la aceasta;

I. în litigiile pornite până la data de 28 iunie 2013 inclusiv:

Pentru fond: 39 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 3 lei cf. art. 3 lit. m liniuţa a doua din L. 146/1997 rap. la art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 (art. 55 din OUG nr. 80/2013); Pentru recurs (dacă este introdus de reclamant): 19,5 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru mobil judiciar cf. art. 3 lit. m liniuţa a doua rap. la art. 11 alin. 1 liniuţa a doua din L. 146/1997 rap. la art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 (art. 55 din OUG nr. 80/2013):

II. în litigiile pornite după data de 29 iunie 2013 inclusiv:

Pentru fond: 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei cf. 16 lit. b) din OUG nr. 80/2013;

Pentru recurs (dacă este introdus de reclamant): dacă recursul este motivat pe incidenţa art. 488 pct. 8 C.pr.civ. 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 lei art. 24 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 iar pentru celelalte motive de recurs câte 100 lei cf. art. 24 alin. 1 din OUG nr. 80/2013.

Tribunalul Sibiu a trimis, în materia procedurii trimiterilor preliminare în fața Curții de Justitie a Uniunii Europene, o nouă întrebare legată de data aceasta de un aspect mai restrans al aplicării legislației in materia taxelor de prima inmatriculare pentru autovehicule.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 6 TUE și 110 TFUE, a articolelor 17, 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și a principiilor securității juridice și interdicției reformatio in peius și a facut obiectul cauzei Nicula, C-331/13, EU:C:2014:2285.

Mai precis cauza pus problema compatibilității textului art. 12 din OUG nr. 9/2013 privind privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Textul legal menționat anterior conține două alineate având următorul cuprins:
„(1) În cazul în care taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferenţa de sumă plătită, numai către titularul obligaţiei de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Calculul diferenţei de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanţă de urgenţă, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat.
(2) Cuantumul sumei rezultate ca diferenţă dintre suma achitată de contribuabil cu taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripţie prevăzut de   Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Trebuie notat că soluția legislativă preconizată de textul legal precitat nu este o noutate în legislația internă, aceasta fiind pentru prima data legiferată prin OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe autovehicule.
In acest context potrivit art. 11 din OUG nr. 50/2008: „ Taxa rezultată ca diferenţă între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, şi cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Tot asemănător, în Legea nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, în conținutul art. 12 s-a prevăzut că:
„(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligaţiei de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenţei de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Taxa rezultată ca diferenţă dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule şi cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripţie prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”

Am redat mai sus întreg sistemul normativ intern ce conține soluții asemănătoare pentru a arăta ca soluția reglementată la art. 12 din OUG nr. 9/2013, pusă în discuție în fața CJUE, nu este nouă și surprinzătoare. Mai mult, incidența sa, mai precis excluderea de la aplicare încă de la originea problemei s-a tranșat in dreptul intern, in jurisprudența internă, fără nicio rezervă.¹⁾

Astfel, cu titlu de exemplu, încă din anul 2008 Curtea de Apel Cluj a decis într-o speță urmatoarele (practica judiciara a acestei instante fiind constantă și unitară in spețe similare):²⁾

Curtea reţine astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislaţiei fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 şi care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziţii legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situaţii Curtea de Justiţie a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJUE, cauza 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum şi cauzele conexate C- 290/05 şi C-333/05 Ákos Nádasdi şi Ilona Németh parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reţine justificat că Statul Român are un temei legal de reţinere a unei părţi din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reţine, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul şi altă destinaţie.
Aşa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantei menţinând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenţei şi efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecinţa îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă şi plină de riscuri în scopul restituirii unei părţi din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluţia dată acţiunii reclamantei să nu fie integrală şi eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine că restituirea doar a diferenţei între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 şi taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ şi pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data naşterii şi consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituţie.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influenţă asupra dreptului reclamantului de a cere şi obţine restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanţe de urgenţă şi care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei şi nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.

Având în vedere cele de mai sus, hotărârea preliminară în Nicula confirmă jurisprudența unitară pe plan intern. Oricum, odată sesizată, CJUE a statuat fără putință de tăgadă că un astfel de sistem ca cel instituit de dispozițiile art. 12 din OUG nr. 9/2013 este contrar legislației UE, confirmând astfel practica judiciară internă, pe de o parte, și sancționând suplimentar față de sancțiunea aplicată de instanțele judecătorești interne, soluția legală total neinspirată a legiuitorului român.

Astfel, in cauza Nicula, CJUE a decis lapidar și cu deosebită forță că:

Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal.

Consecințe:

1. Hotărârea CJUE in cauza Nicula nu a tranșat compatibilitatea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu cu normele juridice pertinente ale dreptului UE;
2. Hotărârea CJUE in cauza Nicula are o aplicabilitate extrem de limitată, respectiv doar in cazul litigiilor care pun problema incidenței art. 12 din OUG nr. 9/2013, extrem de puține la număr, și deci este de relevanță redusă in practica judiciară;
3. Hotărârea CJUE in cauza Nicula are și este imperios necesar să aibă un impact major in legislație. Mai precis produce efecte importante față de Parlament, respectiv Guvern, in sensul ca poate sta la baza abrogării expres directe a art. 12 din OUG nr. 9/2013 și constituie un bun reper ca pe viitor sa fie evitată adoptarea de reglementări care să conțină soluții legale similare cu cea examinată de CJUE.

(de la cea mai recentă, la cea mai veche)

• Hotărârea Nicula, C-331/13, EU:C:2014:2285

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 15.10.2014)

Text integral al concluziilor AG Wathelet, EU:C:2014:332 (data pronunțării: 15.05.2014)

• Hotărârea Nisipeanu, C-263/10, EU:C:2011:466

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 7.07.2011)

• Hotărârea Tatu, C-402/09, EU:C:2011:219

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 7.04.2011)

Text integral al concluziilor AG Sharpston, EU:C:2006:598 (data pronunțării: 27.01.2011)

• Hotărârea Kalinchev, C-2/09, EU:C:2010:312

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 3.06.2010)

În această cauză s-a luat decizia soluționării cererii preliminare fără concluzii, numai cu ascultarea AG Sharpston.

• Hotărârea Krawczyński, C-426/07, EU:C:2008:434

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 17.07.2008)

În această cauză s-a luat decizia soluționării cererii preliminare fără concluzii, numai cu ascultarea AG Sharpston.

• Ordonanța Kawala, C-134/07, EU:C:2007:770

Text integral al ordonanței (data pronunțării: 10.12.2007)

Taxa discutată se referea la obținerea certificatului de înmatriculare.

• Hotărârea Comisia/Grecia, C-74/06, EU:C:2007:534

Text integral al hotărârii preliminare ((data pronunțării: 20.09.2007)

În această cauză s-a luat decizia soluționării cererii preliminare fără concluzii, numai cu ascultarea AG Mengozzi.

• Hotărârea Brzeziński, C-313/05, EU:C:2007:33

Text integral al hotărârii preliminare (data pronuțării: 18.01.2007)

Text integral al concluziilor AG Sharpston, EU:C:2006:598 (data pronunțării: 21.09.2006)

• Hotărârea Nádasdi și Németh, C-290/05 și C-333/05, EU:C:2006:652

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 5.10.2006) - traducere IER

O traducere privată bună însoțită de un comentariu se găsește în volumul Curtea de Justiție: hotărâri comentate, S. Deleanu, G. Fábián, C. F. Costaș, B. Ioniță, ed. Wolters Kluwer, București, 2007, p. 472.

Recomandăm citirea concluziilor AG Sharpston, pentru că procedează la o analiză a jurisprudenței CJUE în materia taxelor auto din perioada 1990-2004, adică din 1990 până la Nádasdi. Nu sunt disponibile încă în limba română.

• Hotărârea Weigel, C-387/01, EU:C:2004:256

Textul hotărârii (data pronunțării: 29.04.2004) nu este disponibil în limba română.

• înmatriculare fără plata taxei pentru emisii poluante. Cerere formulată după 01.01.2013.
  • CA Craiova

(de la cele mai recente)

• Consecințele hotărârii CJUE în cauza Nicula, C-331/13 (Liviu Ungur, judecător CA Cluj, 11.11.2014)
• Dezbatere cu privire la aplicarea hotărârii preliminare pronunțate de către CJUE în cauza Tatu, C-402/09, 10.05.2011, INM
• B. Andreșan-Grigoriu, Analiza hotărârii Curții în cauza C-402/09, Tatu, 15.04.2011
• I. Pacurețu Canache, Considerații teoretice și practice în legătură cu admisibilitatea acțiunilor pentru restituirea taxei pe poluare, la 8.04.2010, www.juridice.ro
• M.I. Gâlcă și L. Sorescu, Considerații generale cu privire la compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2008, p. 111.

Cauzele de tipul celor referitoare la taxa pe poluare nu au prezentat circumstanțe pe care Curtea să le aprecieze ca justificând cerința „urgenței deosebite” cerute de art. 104a din Regulamentul de procedură (în prezent art. 105-106).

Potrivit jurisprudenței CJUE, nici numărul mare de cauze similare pe rolul instanțelor naționale, nici faptul că instanţa de trimitere este constrânsă de procedura internă să soluţioneze litigiul în regim de urgenţă sau într-un termen foarte scurt nu justifică în sine aplicarea art. 105-106 din Regulamentul de procedură. Pe larg despre procedura accelerată, aici.