EuRoQuod

Hotărârea Kücükdeveci, C-555/07, EU:C:2010:21

Directiva CE nr. 78/2000 privind crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce priveșşte încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, art. 2, 3 şi 6 – Discriminare pe criterii de vârstă, în privinţa condiţiilor de concediere; litigiu între particulari

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=72658&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=324591

Doamna Kücükdeveci s‑a născut în 1978 și era angajată de Swedex din 1996, respectiv de la vârsta de 18 ani. Swedex a concediat‑o pe salariată prin scrisoarea din 19 decembrie 2006, cu efect de la 31 ianuarie 2007, ținând seama de termenul legal de preaviz, calculat ca și cum salariata ar fi avut o vechime în muncă de 3 ani, deși aceasta era în serviciul său de 10 ani.

Doamna Kücükdeveci a contestat concedierea la Arbeitsgericht Mönchengladbach, arătând că termenul său de preaviz ar fi trebuit să dureze patru luni, în temeiul articolului 622 alineatul (2) primul paragraf punctul 4 din BGB (Codul civil german), termen care ar corespunde unei vechimi de 10 ani.

Reclamanta a susţinut că, în măsura în care legea naţională prevede că perioadele de încadrare de muncă încheiate anterior împlinirii vârstei de 25 de ani nu sunt luate în considerare pentru calcularea duratei de preaviz, articolul 622 alineatul (2) al doilea paragraf din BGB constituie o discriminare pe motive de vârstă contrară dreptului Uniunii, aplicarea acestei măsuri trebuind înlăturată.

Art. 7 alineatul 1 din Directiva CE nr. 88/2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru: „(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni în conformitate cu condițiile de obținere și de acordare a concediilor prevăzute de legislațiile și practicile naționale. (2) Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizație financiară, cu excepția cazului în care relația de muncă încetează.”

RO: Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții naționale sau unor convenții colective ce prevăd că un lucrător care se află în concediu medical în perioada de concediu anual stabilită în calendarul concediilor din cadrul întreprinderii în care este angajat nu are dreptul, după însănătoșire, să beneficieze de un concediu anual într o altă perioadă decât cea stabilită inițial, eventual în afara perioadei de referință corespunzătoare.

FR: L’article 7, paragraphe 1, de la directive 2003/88/CE du Parlement européen et du Conseil, du 4 novembre 2003, concernant certains aspects de l’aménagement du temps de travail, doit être interprété en ce sens qu’il s’oppose à des dispositions nationales ou à des conventions collectives prévoyant qu’un travailleur qui est en congé de maladie durant la période de congé annuel fixée dans le calendrier des congés de l’entreprise où il est employé n’a pas le droit, après son rétablissement, de bénéficier de son congé annuel à une autre période que celle initialement fixée, le cas échéant en dehors de la période de référence correspondante.

EN: Article 7(1) of Directive 2003/88/EC of the European Parliament and of the Council of 4 November 2003 concerning certain aspects of the organisation of working time must be interpreted as precluding national provisions or collective agreements which provide that a worker who is on sick leave during a period of annual leave scheduled in the annual leave planning schedule of the undertaking which employs him does not have the right, after his recovery, to take his annual leave at a time other than that originally scheduled, if necessary outside the corresponding reference period.

Din modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88, dispoziție de la care această directivă nu permite derogarea, reiese că orice lucrător beneficiază de un concediu anual plătit de cel puțin patru săptămâni. Acest drept la concediul anual trebuie considerat un principiu al dreptului social comunitar de o importanță deosebită, a cărui punere în aplicare de către autoritățile naționale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de însăși Directiva 2003/88 (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 93/104, Hotărârea din 26 iunie 2001, BECTU, C 173/99, Rec., p. I 4881, punctul 43, Hotărârea din 18 martie 2004, Merino Gómez, C 342/01, Rec., p. I 2605, punctul 29, precum și Hotărârea din 16 martie 2006, Robinson Steele și alții, C 131/04 și C 257/04, Rec., p. I 2531, punctul 48).

În această privință, Curtea a stabilit anterior că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale care prevede modalități de exercitare a dreptului la concediul anual plătit acordat în mod expres de această directivă și care prevede chiar pierderea dreptului menționat la sfârșitul unei perioade de referință, cu condiția totuși ca lucrătorul al cărui drept la concediul anual plătit s a pierdut să fi avut în mod efectiv posibilitatea de a exercita acest drept.

Astfel, dreptul la concediul anual plătit nu se stinge la expirarea perioadei de referință stabilite de dreptul național în cazul în care lucrătorul s a aflat în concediu medical în toată perioada de referință sau într o parte din aceasta și nu a avut în mod efectiv posibilitatea de a exercita dreptul respectiv (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz Hoff și alții, C 350/06 și C 520/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 43 și 55).

Astfel, în mod normal, lucrătorul trebuie să poată beneficia de un repaus efectiv, dintr o preocupare pentru protecția eficientă a securității și a sănătății sale, întrucât, numai în cazul în care se pune capăt raportului de muncă, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 permite înlocuirea dreptului la concediul anual plătit cu o compensație financiară (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește Directiva 93/104, Hotărârile citate anterior BECTU, punctul 44, și Merino Gómez, punctul 30).

În plus, este cert că finalitatea dreptului la concediul anual plătit este aceea de a i permite lucrătorului să se odihnească și să dispună de o perioadă de destindere și de recreere. Astfel, această finalitate diferă de cea a dreptului la concediul medical. Acesta din urmă se acordă lucrătorului pentru a putea să se refacă după o boală (a se vedea Hotărârea Schultz Hoff și alții, citată anterior, punctul 25).

Din cele de mai sus și în special din finalitatea menționată a dreptului la concediul anual plătit rezultă că un lucrător care se află în concediu medical într o perioadă de concediu anual stabilită în prealabil are dreptul, la cerere și pentru a putea beneficia efectiv de concediul său anual, de a efectua concediul anual într o altă perioadă decât cea care coincide cu perioada de concediu medical. Stabilirea acestei noi perioade de concediu anual, care corespunde duratei de suprapunere a perioadei de concediu anual stabilite inițial cu concediul medical, este supusă normelor și procedurilor din dreptul național aplicabile pentru stabilirea concediilor lucrătorilor, ținând cont de diferitele interese în cauză, în special de motivele imperative legate de interesele întreprinderii.

În ipoteza în care astfel de interese se opun acceptării cererii lucrătorului referitoare la o nouă perioadă de concediu anual, angajatorul este obligat să acorde lucrătorului o altă perioadă de concediu anual propusă de acesta din urmă care este compatibilă cu interesele menționate, fără a exclude a priori ca perioada amintită să se găsească în afara perioadei de referință pentru concediul anual în cauză.

Într adevăr, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, deși efectul pozitiv al concediului anual plătit pentru securitatea și sănătatea lucrătorului se realizează pe deplin dacă acest concediu este efectuat în anul prevăzut în acest scop, respectiv anul în curs, acea perioadă de repaus nu își pierde importanța în această privință dacă respectivul concediu este efectuat într o perioadă ulterioară (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2006, Federatie Nederlandse Vakbeweging, C 124/05, Rec., p. I 3423, punctul 30, precum și Hotărârea Schultz Hoff și alții, citată anterior, punctul 30).

În consecință, deși Directiva 2003/88 nu se opune unor dispoziții sau unor practici naționale care permit unui lucrător aflat în concediu medical să efectueze un concediu anual plătit într o astfel de perioadă (Hotărârea Schultz Hoff și alții, citată anterior, punctul 31), din cuprinsul punctului 22 din prezenta hotărâre rezultă că, atunci când lucrătorul nu dorește să beneficieze de concediul anual în această perioadă de concediu medical, trebuie să i se acorde concediul anual într o altă perioadă.

Fișă elaborată de jud. Mihail Stănescu-Sas