Pagină elaborată de jud. Liviu Ungur, CA Cluj-Napoca

În practica CA Cluj, taxa se restituie integral inclusiv cu dobânda în materie civilă de la data încasării până la restituirea efectivă a debitului principal;

Motivare

… o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie şi, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 şi C-333/05 Nádasdi şi Németh, unde Curtea de Justiţie a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:

• este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulaţie pe teritoriul unui stat membru
• valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) şi la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiaşi taxe, încorporată în valoarea de piaţă a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Curtea reţine că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislaţia naţională, a fost calculată, în speţă, potrivit art. 2141 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referinţă), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare şi de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislaţia ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 şi C-333/05 Nádasdi şi Németh).

Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naţionale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudenţe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiaşi taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.

Or, la o simplă comparaţie se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislaţiei române, nu doar că nu descreşte odată cu deprecierea ei în timp, ci ea creşte direct proporţional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situaţiile ipotetice posibile.

Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudenţa CJCE arată că taxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piaţă a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.

Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalităţi legale, previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanţa de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.

Şi este aşa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispoziţiile art. 148 alin. 2 din Constituţia României conform cărora legislaţia comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din acelaşi articol jurisdicţiile interne garantează îndeplinirea acestor exigenţe.

In practica CA Cluj, taxa se restituie integral împreună cu dobânda legală (cauza Irimie, C-565/11):

1 iulie 2008 – 15 decembrie 2008 prima formă incompatibilă cu dreptul UE (cauza Tatu, C-402/09)

Motivare

… compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speţă art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunţată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiţie a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Şi este aşa, deoarece din pct. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea şi răspunsul Curţii de referă la varianta iniţială a OUG nr. 50/2008 aplicabilă în prezentul litigiu.

Curtea de Justiţie a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralităţii taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate ajungând la concluzia că deşi obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului, reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiţii, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de legea în vigoare menţine efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie în procedura de obţinere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecăţii şi produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care CJUE o dă unei norme de drept european, clarifică sau defineşte, acolo unde este necesar, înţelesul şi întinderea acestei norme aşa cum aceasta trebuie înţeleasă sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privinţa taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, varianta iniţială, trebuie să se reţină că reglementarea naţională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

16 decembrie 2008 – 12 ianuarie 2012 a doua şi a treia formă incompatibile (cauza Nisipeanu, C-263/10)

Motivare

… Instanţa de recurs, urmărind modificările succesive ale O.U.G. 50/2008, constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub imperiul ultimei forme a taxei pe poluare, la data de 12.04.2010.

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speţă art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunţată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunţării prezentei decizii) de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. Tatu împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Mediului amintită în precedent.

Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere şi recenta hotărâre pronunţată de aceeaşi instanţă de la Luxembourg care a întărit practic soluţia din prima hotărâre citată.

Astfel, prin hotărâre pronunţată la data de 7 iulie 2011 în cauza Iulian Nisipeanu/D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbuneşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu, C-263/10, Curtea de Justiţie a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Spre deosebire de hotărârea pronunţată în cauza Tatu, în cauza Nisipeanu s-au pus în discuţie variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, situaţie care este incidentă şi în speţa de faţă.

Curtea de Justiţie a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralităţii taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate ajungând la concluzia că deşi obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului, reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiţii, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de legea aplicată în speţă produce efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curţii de Apel şi în cauza de faţă cu atât mai mult cu cât reglementarea aferentă anului 2009 în materia taxei de poluare aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca şi cuantum decât cea reglementată în forma iniţială, avută în vedere de către C.J.U.E. la pronunţarea deciziei în speţa Tatu. Şi este aşa, deoarece raţionamentul C.J.U.E. din cauza Tatu este pe deplin valid şi aplicabil şi în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 50/2008.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de legea în vigoare menţine efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Astfel fiind, Curtea reţine că în cauza de faţă se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiţie că OUG nr. 50/2008 în forma incidentă în cauza de faţă este contrară dreptului Uniunii, respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie în procedura de obţinere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecăţii. Or, statuând astfel Curtea şi-a îndeplinit misiunea încredinţată de art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţia României şi din Tratatul de aderare a României la UE precum şi de jurisprudenţa pertinentă a Curţii de Justiţie (cauza Simmenthal).

În pratica CA Cluj, taxa se restituie integral împreună cu dobânda legală.

Taxa pe poluare, mai corect spus pe emisiile poluante s-a plătit sub imperiul Legii nr. 9/2012.

Motivare

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale pertinente taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea 9/2012) astfel ca dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare respectiv 2.02.2012.

Pentru a analiza compatibilitatea Legii 9/2012 cu prevederile dreptului Uniunii este necesar in prealabil o analiza a aceleaşi compatibilităţi in ce priveşte taxa de poluare reglementata de OUG 50/2008.

Compatibilitatea O.U.G. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speţă art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunţate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-402/09 vizând forma iniţială a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând forma OUG 50/2008 după 15.12.2008 având ca obiect cereri de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.

Prin această hotărâre Curtea de Justiţie a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Curtea de Justiţie a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralităţii taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate ajungând la concluzia că deşi obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecţiei mediului, reglementarea menţionată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr o vechime şi o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ţine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piaţa naţională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiţii, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării şi punerii în circulaţie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecinţă, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligaţie prealabilă de OUG 50/2008 menţine efectul descurajator al punerii în circulaţie a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Urmează a verifica daca concluziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene in ceea ce priveşte taxa de poluare in oricare din formele sale se pot verifica si in ceea ce priveşte Legea 9/2012 in forma in care se prezenta la data plăţii taxei pe emisiile poluante de la data înmatriculării.

Astfel in forma sa iniţiala Legea 9/2012 prevedea obligaţia de plată a taxei atat cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare cit şi cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule şi care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

In temeiul OUG 1/2012 prevederile ce vizau plata taxei la prima înstrainare a unui autovehicul deja înmatriculat dupa intrarea in vigoare a Legii 9/2012 au fost suspendate pana la 1.01.2013. Ca atare la data de 02.02.2012 taxa pentru emisii poluante se achita pentru o masina de ocazie cumparata din Uniunea Europeana dar nu se aplica cumpararii de pe piata interna a unei masini de ocazie similare ceea ce înseamna mentinerea aceleiasi situatii de fapt si de drept ca si cea creata sub incidenta OUG 50/2008 pentru care s-au pronuntat hotararile CJUE mai sus mentionate.

In aceste conditii se poate concluziona pornind de la premisa ca hotărârile CJUE au clarificat aspectele necesar a fi analizate în speta ca regimul taxei pentru emisii poluante, așa cum este reglementat până la 1.01.2013, este stabilit astfel încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

În practica CA Cluj, taxa nu se restituie.

Motivare

… Principial cu privire la starea de fapt dedusă judecăţii, Curtea are în vedere spre deosebire de instanţa de fond că atât decizia privind stabilirea taxei pe emisiile poluante cât şi chitanţa prin care a fost încasată suma solicitată a fi restituită sunt emise în data de 03.01.2013, când, aşa cum se va arăta mai jos efectul suspensiv al Legii nr. 9/2012 operat prin OUG nr. 1/2012 a încetat.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Prezenta cauză pune în discuţie legalitatea refuzului autorităţii publice pârâte de respectare a unui drept prevăzut de lege pentru reclamant, respectiv de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului de înmatriculare a autoturismului proprietatea sa fără plata taxei pe emisii poluante.

În acest context, Curtea poate deduce pe cale implicită existenţa unui atare refuz de vreme ce reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat în prealabil autorităţii dar nici autoritatea în recurs nu a invocat ca motiv de nelegalitate maniera în care instanţa de fond a tratat excepţia invocată, astfel că instanţa de recurs este dispensată să mai facă o cercetare a legalităţii hotărârii sub acest aspect.

Trecând la examinarea fondului cauzei, un prim aspect este cel de determinare a cadrului legislativ pertinent, de la data pretinsului refuz al autorităţii de rezolvare favorabilă a cererii reclamantului de restituire a sumei de bani achitate cu titlu de taxă pe emisiile poluante care în speţă se confundă practic cu data încasării acesteia, respectiv 3 ianuarie 2013.

La această dată Curtea, în contradictoriu cu statuările instanţei de fond, reţine că efectele suspensive ale O.U.G. nr. 1/2012, în privinţa art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, au încetat, cu consecinţa intrării efective în vigoare începând cu data de 01.01.2013.

Până la acea dată, discriminarea şi implicit protejarea producţiei interne, criticate în cauzele CJUE Tatu şi Nisipeanu, a persistat.

După 1 ianuarie 2013, faţă de conţinutul art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, care stabileşte obligaţia de plată a taxei nediferenţiat, din perspectiva menţionată anterior, nu se mai poate constata existenţa unui tratament preferenţial, în raport de provenienţa autovehiculului.

Nu mai este prezentă, astfel, teza avută în vedere de către CJUE în cele două speţe citate, respectiv „taxa aplicată unui vehicul de ocazie importat depăşeşte valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul naţional” – art. 110 TFUE.

De asemenea, din perspectiva stadiului legislaţiei la data refuzului, respectiv art. 4 din Legea nr. 9/2012, fără a mai opera suspendarea impusă prin art. 1 al O.U.G. nr. 1/2012, nu mai pot fi reţinute restul considerentelor expuse în cauza Tatu, pct. 53, 58 şi 61 şi anume:

„53.Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de intrarea în vigoare a taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.…

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. …

61.Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Mai mult, recent CJUE a decis prin Ordonanţa din 3 februarie 2014 pronunţată în cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13 Câmpean şi Ciocoiu că: „Articolul 110 din TFUE trebuie interpretat că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit , apoi circumscris de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de piaţa naţională.”

Cu toate acestea la analiza CJUE si la soluţia adoptată de aceasta a contribuit în mod esenţial un eveniment legislativ şi anume faptul că în cea mai mare parte a anului 2012, ca efect al aplicării OUG nr. 1/2012, a fost suspendat art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în temeiul căruia autoturismelor deja existente în parcul auto naţional le era aplicată o taxă pe emisiile poluante, la momentul transferului dreptului de proprietate. În acest context, CJUE a decis că România favorizează în continuare, din punct de vedere fiscal, achiziţiile de autoturisme deja aflate pe piaţa naţională, în detrimentul celor care provin din alte state membre ale UE.

Cu totul alta este situaţia în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a taxei pe emisiile poluante după încetarea efectelor evenimentului legislativ pe care l-a reţinut CJUE ca decisiv pentru pronunţarea Ordonanţei din 3 februarie 2013.

Şi este aşa, deoarece CJUE la parg. 30 din cuprinsul considerentelor Ordonanţei din 3 februarie 2013 a statuat că „ … Legea nr. 9/2012 prezintă o diferenţă esenţială în raport de OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alin. (2) , că taxa pe poluare era datorată începând cu acel moment şi cu ocazia primei vânzări pe piaţa naţională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România şi cărora nu li se aplicase încă această taxă.”

În acest context, Curtea reţine că instanţa de contencios al dreptului uniunii europene de la Luxembourg nu a constatat neconformitatea Legii nr. 9/2012 în întregul ei subliniind explicit calitatea noii legi de a fi radical diferită de concepţia vechii legi.

Ceea ce a analizat pe larg CJUE şi se regăseşte practic în dispozitivul ordonanţei din 3 februarie 2014 a fost contextul legislativ generat de suspendarea efectelor dispoziţiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 31 decembrie 2012.

Aşa fiind, se poate conchide că, începând cu data de 1 ianuarie 2013 până la încetarea efectelor sale, Legea nr. 9/2013 este compatibilă cu dreptul european în materia taxelor stabilite de legiuitorul român.

Cu privire la compatibilitatea Legii nr. 9/2012, Curtea reţine în acord şi cu unele soluţii de practică judiciară internă că Legea nr. 9/2012 instituie o taxă ce ţine cont de deprecierea autovehiculelor, astfel că aceasta satisface cerinţa de neutralitate impusă de art. 110 alin. (1) TFUE.

În acest sens, se are în vedere că potrivit art. 110 alin. (1) TFUE, statele membre păstrează nealterată suveranitatea fiscală în privinţa competenţei instituirii unor sisteme de taxare internă a mărfurilor, inclusiv a autovehiculelor. Interdicţia prevăzută de norma UE menţionată se referă la protejarea propriilor economii prin promovarea măsurilor de natura unor taxe interne care discriminează fiscal mărfurile care provin din alte state membre, în beneficiul unor mărfuri autohtone similare.

În ceea ce priveşte interpretarea art. 110 alin. (1) TFUE, pentru a stabili dacă acesta se opune unei norme naţionale care prevede plata unei taxe la prima înmatriculare, Curtea, cu ocazia interpretărilor deja oferite, nu a reţinut aspectul exigibilităţii la prima înmatriculare ca fiind interzis de legislaţia primară. Aceasta a considerat că, pentru identificarea unui eventual efect protecţionist, relevant este dacă, la stabilirea cuantumului taxei, a fost luată în calcul cota de reducere aplicată unui autovehicul de ocazie, corespunzător procentului de reducere a valorii pe piaţă a unui autovehicul similar deja înmatriculat.

Potrivit jurisprudenţei Curţii, „[…] consecinţa primului alineat al art. 90 CE este că trebuie să se ţină cont de deprecierea autovehiculelor de ocazie atunci când le este aplicată taxa, întrucât această taxă este caracterizată de faptul că este percepută doar o singură dată atunci când autovehiculul este înmatriculat pentru prima dată în statul membru respectiv, fiind astfel încorporată în acea valoare”.

În consecinţă, „este incompatibil cu articolul 95 din Tratatul CE ca un stat membru să taxeze maşinile de ocazie provenind din alte state membre cu o taxă care, calculată fără a se ţine cont de deprecierea reală a maşinii, depăşeşte taxa reziduală încorporată în valoarea unei maşini de ocazie similare deja înregistrată in teritoriul naţional care, fiind taxată la momentul unei atare înregistrări, nu sunt taxate când sunt vândute de ocazie.”.

În mod constant, Curtea a stabilit că statele membre îşi păstrează libertatea de a supune bunuri (precum autovehiculele) unui sistem de taxă de circulaţie al cărei cuantum creşte progresiv, în funcţie de un criteriu obiectiv, precum puterea fiscală, care poate fi determinat potrivit mai multor modalităţi.

Astfel, pentru a ajunge la concluzia potrivit căreia taxa reglementată de Legea nr. 9/2012, în perioada în care a operat suspendarea, a corespuns exigenţelor neutralităţii din prima perspectivă analizată de CJUE, trebuie analizate următoarele elemente:

a. legea are la baza criterii obiective şi transparente de aşezare a taxei,/ b. actul normativ stabileşte un cuantum al acesteia ce ţine cont întocmai de valoarea reală din piaţă a unui autovehicul de ocazie şi/ c. acest cuantum poate fi atât contestat în procedură administrativă, cât si atacat înaintea instanţei de judecată, pentru a demonstra o depreciere mai mare decât cea stabilită pe calea grilei de depreciere.

În ceea ce priveşte primul aspect, art. 6 din Legea nr. 9/2012 consacră o formulă pentru calculul taxei pentru emisii poluante, bazată pe următoarele trei elemente: capacitatea cilindrică; taxa specifică, stabilită în funcţie de emisiile de CO2, respectiv de norma de poluare EURO; o cotă de reducere, stabilită în funcţie de criterii obiective recunoscute de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, astfel încât să reflecte deprecierea reală a autovehiculului. Toate aceste criterii au fost validate de Curte în jurisprudenţa sa.

De asemenea, autovehiculele sunt supuse unei taxe pentru emisii poluante al cărei cuantum este stabilit în funcţie de performanţele de mediu - determinate de o manieră transparentă şi obiectivă (norma de poluare EURO, emisiile de CO2 ).

În ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, cuantumul taxei ţine seama şi de deprecierea reală suferită de respectivul autovehicul, coeficientul de reducere având scopul de a garanta caracterul neutru din punct de vedere fiscal al taxei cu respectarea art. 110 alin. (1) TFUE şi a jurisprudenţei CJUE.

Sub aspectul reducerii cuantumului taxei corespunzător deprecierii reale suferite de autovehicule, momentul de început al deprecierii este cel al introducerii pe piaţă a autovehiculului, astfel încât, în acest fel este garantată aplicarea, pentru scopul stabilirii taxei, a unei pierderi de valoare în conformitate cu valoarea de piaţă.

De asemenea, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 9/2012, un autovehicul nou reprezintă orice autovehicul care nu a mai fost niciodată înmatriculat. Astfel, este exclusă orice discriminare care ar putea fi generată de raportarea la momentul fabricaţiei ca moment de început al deprecierii.

În ceea ce priveşte cel de al treilea aspect menţionat anterior, potrivit art. 9 din Legea nr. 9/2012 o persoană nemulţumită de deprecierea recunoscută autovehiculului potrivit grilei stabilite prin respectiva lege poate formula o contestaţie, atunci când apreciază că deprecierea reală este mai mare decât cea prevăzută de grila anexată actului normativ naţional. Articolul menţionat oferă contribuabilului posibilitatea de a demonstra, pe baza unei expertize tehnice, că particularităţile autovehiculului său reflectă o depreciere reală diferită de cota de reducere prevăzută de actul normativ.

În ceea ce priveşte criteriile pe baza cărora se determină deprecierea reală în acest context, art. 6 alin (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 a consacrat expres patru dintre acestea, respectiv vechimea, rulajul mediu anual, starea tehnică şi nivelul de dotare al autovehiculului.

Totodată, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 9/2012 prevede expres faptul că tariful expertizei tehnice nu poate depăşi costul operaţiunilor necesare aferente acesteia. Se oferă astfel o garanţie că expertiza nu constituie o restricţie deghizată în calea liberei circulaţii a mărfurilor.

Conform art. 9 alin. (7) din Legea nr. 9/2012, pe baza rezultatelor expertizei tehnice, autorităţile fiscale procedează la recalcularea valorii taxei.

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 9/2012, contribuabilul nemulţumit de răspunsul primit la contestaţie, se poate adresa instanţelor de judecată competente.

Aşadar, luând în considerare cerinţa stabilită de jurisprudenţă ca, în cazul utilizării unei scări fixe de depreciere, să poată fi oferită posibilitatea de contestare, Legea nr. 9/2012 consacră posibilitatea contestării taxei aplicate, întreagă procedură instituită oferind garanţii, astfel încât respectiva posibilitate să fie una efectivă.

(de la cea mai recentă, la cea mai veche)

• Hotărârea Tatu, C-402/09, EU:C:2011:219

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 7.04.2011)

Text integral al concluziilor AG Sharpston, EU:C:2006:598 (data pronunțării: 27.01.2011)

• Hotărârea Kalinchev, C-2/09, EU:C:2010:312

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 3.06.2010)

În această cauză s-a luat decizia soluționării cererii preliminare fără concluzii, numai cu ascultarea AG Sharpston.

• Hotărârea Krawczyński, C-426/07, EU:C:2008:434

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 17.07.2008)

În această cauză s-a luat decizia soluționării cererii preliminare fără concluzii, numai cu ascultarea AG Sharpston.

• Ordonanța Kawala, C-134/07, EU:C:2007:770

Text integral al ordonanței (data pronunțării: 10.12.2007)

Taxa discutată se referea la obținerea certificatului de înmatriculare.

• Hotărârea Comisia/Grecia, C-74/06, EU:C:2007:534

Text integral al hotărârii preliminare ((data pronunțării: 20.09.2007)

În această cauză s-a luat decizia soluționării cererii preliminare fără concluzii, numai cu ascultarea AG Mengozzi.

• Hotărârea Brzeziński, C-313/05, EU:C:2007:33

Text integral al hotărârii preliminare (data pronuțării: 18.01.2007)

Text integral al concluziilor AG Sharpston, EU:C:2006:598 (data pronunțării: 21.09.2006)

• Hotărârea Nádasdi și Németh, C-290/05 și C-333/05, EU:C:2006:652

Text integral al hotărârii preliminare (data pronunțării: 5.10.2006) - traducere IER

O traducere privată bună însoțită de un comentariu se găsește în volumul Curtea de Justiție: hotărâri comentate, S. Deleanu, G. Fábián, C. F. Costaș, B. Ioniță, ed. Wolters Kluwer, București, 2007, p. 472.

Recomandăm citirea concluziilor AG Sharpston, pentru că procedează la o analiză a jurisprudenței CJUE în materia taxelor auto din perioada 1990-2004, adică din 1990 până la Nádasdi. Nu sunt disponibile încă în limba română.

• Hotărârea Weigel, C-387/01, EU:C:2004:256

Textul hotărârii (data pronunțării: 29.04.2004) nu este disponibil în limba română.

• înmatriculare fără plata taxei pentru emisii poluante. Cerere formulată după 01.01.2013.
  • CA Craiova

(de la cele mai recente)

• Dezbatere cu privire la aplicarea hotărârii preliminare pronunțate de către CJUE în cauza Tatu, C-402/09, 10.05.2011, INM
• B. Andreșan-Grigoriu, Analiza hotărârii Curții în cauza C-402/09, Tatu, 15.04.2011
• I. Pacurețu Canache, Considerații teoretice și practice în legătură cu admisibilitatea acțiunilor pentru restituirea taxei pe poluare, la 8.04.2010, www.juridice.ro
• M.I. Gâlcă și L. Sorescu, Considerații generale cu privire la compatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, Revista Română de Drept Comunitar, nr. 3/2008, p. 111.

Cauzele de tipul celor referitoare la taxa pe poluare nu au prezentat circumstanțe pe care Curtea să le aprecieze ca justificând cerința „urgenței deosebite” cerute de art. 104a din Regulamentul de procedură (în prezent art. 105-106).

Potrivit jurisprudenței CJUE, nici numărul mare de cauze similare pe rolul instanțelor naționale, nici faptul că instanţa de trimitere este constrânsă de procedura internă să soluţioneze litigiul în regim de urgenţă sau într-un termen foarte scurt nu justifică în sine aplicarea art. 105-106 din Regulamentul de procedură. Pe larg despre procedura accelerată, aici.