EuRoQuod

(Speță lucrată în atelierul de lucru din cadrul seminarului de drept comercial, 2015, Proiect „Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile)

Situație de fapt și proceduri:
I. a fost constituită sub forma juridică a unei „società a responsabilità limitata” de drept italian, al cărei sediu social se afla în Monopoli (Italia). La 18 iulie 2001, sediul social al acesteia a fost transferat la Londra (Regatul Unit). La aceeași dată, societatea a fost radiată din registrul întreprinderilor din statul italian. În urma transferului sediului, I. a fost înscrisă în registrul societăților din Regatul Unit cu mențiunea „FC” („Foreign Company”, societate străină).
În același timp cu transferul sediului său, societatea a efectuat operațiuni constând în achiziționarea sa de către grupul britanic C., precum și în negocierea și în încheierea unor contracte de cesiune de întreprinderi. La câteva luni de la transferul sediului său social, proprietatea imobilelor pe care le deținea în Tarente (Italia) a fost transferată către W. Limited, ca elemente componente ale întreprinderii transferate. I. a fost radiată din registrul societăților din Regatul Unit la 22 iulie 2002.
La 28 octombrie 2003, creditoarea INT a solicitat Tribunale di Bari deschiderea unei proceduri de faliment („fallimento”) împotriva I.
I. a contestat competența acestei instanțe pentru motivul că, în urma transferului sediului său social în Regatul Unit, numai instanțele acestui stat membru erau competente să deschidă o procedură de insolvență. La 13 decembrie 2003, I. a solicitat Corte suprema di cassazione să se pronunțe cu titlu preliminar asupra competenței.
La 24 mai 2004, fără să mai aștepte decizia Corte suprema di cassazione, considerând că excepția de necompetență a instanțelor italiene este în mod vădit nefondată și că insolvența întreprinderii în cauză este stabilită, Tribunale di Bari a declarat falimentul I.
La 18 iunie 2004, I. a formulat o cale de atac împotriva acestei hotărâri declarative de faliment la instanța de trimitere.
La 20 mai 2005, Corte suprema di cassazione s-a pronunțat prin ordonanță în ceea ce privește problema prealabilă a competenței care îi fusese deferită și a hotărât că instanțele italiene sunt competente. Aceasta a considerat că prezumția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) a doua teză din regulament, potrivit căreia centrul intereselor principale corespunde locului unde se află sediul social, putea fi răsturnată având în vedere anumite împrejurări, și anume existența în Italia a unor imobile aparținând I., existența unui contract de închiriere privind două complexuri hoteliere și a unui contract încheiat cu o instituție bancară, precum și omisiunea de a comunica Registrului Societăților din Bari transferul sediului social.

Soluție:
1) Cum veți verifica dreptul național aplicabil cauzei? Participanții utilizează calculatoarele disponibile pentru a căuta dreptul național aplicabil, utilizând Portalul European e-justiție <https://e-justice.europa.eu/content_insolvency-303-ro.do>

2) Există vreun registru electronic la dispoziția publicului în mod gratuit prin intermediul internetului, unde ați putea verifica care este instanța de deschidere a procedurii de insolvență, data deschiderii, data procedurii de închidere, tipul de procedură deschisă, date cu privire la debitor, lichidatorul desemnat, termenul limită pentru depunerea creanțelor etc.?
Fiecare participant exprimă situația la nivel național cu privire la existența sau nu a unui registru destinat publicațiilor în materie de insolvență (în România - Buletinul Procedurilor de Insolvență).
Participanții utilizează calculatoarele disponibile pentru a accesa interfața interconectată de căutare a registrelor de insolvență. Această funcționalitate a portalului european e-Justiție permite să fie căutate entitățile insolvente din UE (persoane fizice sau juridice).
<https://e-justice.europa.eu/content_interconnected_insolvency_registers_search-246-ro.do>
Serviciul este asigurat de Comisia Europeană în cooperare cu statele membre participante la proiectul pilot: Republica Cehă, Germania, Estonia, Ţările de Jos, Austria, România, Slovenia.
Una dintre noutățile pe care Regulamentul 848/2015 le aduce este Registrul european de insolvență. Noul Regulament se va aplica însă numai procedurilor de insolvență care sunt deschise după 26 iunie 2017.
Noul Regulament prevede, în Preambul, la pct. 76 și 77 că:
„(76) În vederea unei mai bune informări a creditorilor și a instanțelor relevante și pentru a preveni deschiderea de proceduri paralele de insolvență, statele membre ar trebui să aibă obligația de a publica informațiile relevante în cazurile transfrontaliere de insolvență într-un registru electronic, accesibil publicului. Pentru a facilita accesul creditorilor domiciliați în alt stat membru și al instanțelor cu sediul în alt stat membru la aceste informații, prezentul regulament ar trebui să prevadă interconectarea unor astfel de registre de insolvență prin intermediul portalului european e-Justiție. Ar trebui ca statele membre să aibă libertatea de a publica informații relevante în mai multe registre și ca fiecare stat membru să poată interconecta mai mult de un registru.
(77) Prezentul regulament ar trebui să stabilească volumul minim de informații care urmează să fie publicate în registrele de insolvență. Nu ar trebui ca statele membre să fie împiedicate să includă informații suplimentare. Atunci când debitorul este o persoană fizică, registrele de insolvență ar trebui să aibă doar obligația de a indica un număr de înregistrare în cazul în care debitorul desfășoară o activitate comercială sau profesională independentă. Numărul de înregistrare respectiv ar trebui să fie înțeles ca fiind un numărul unic de înregistrare al activității comerciale sau profesionale independente a debitorului, publicat în registrul comerțului, dacă acesta există.”

3) Presupunând că Tribunalul din Bari este, într-adevăr competent internațional, cum ați notifica deschiderea procedurii creditorilor? Există formulare standard de notificare care să fie trimise creditorilor și formulare pentru depunerea creanțelor?
Articolul 40 alin.2 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 prevede conținutul minim pe care notificarea trebuie să îl cuprindă: „Informarea, realizată prin transmiterea unei notificări individuale, include în special termenele limită, sancțiunile prevăzute în legătură cu aceste termene limită, organul sau autoritatea abilitată să înregistreze cererile de admitere a creanțelor și celelalte măsuri prevăzute. Notificarea indică și eventuala obligație a creditorilor cu creanțe garantate sau privilegiați de a înregistra cererea de admitere a propriilor creanțe.”
Conținutul cererii de admitere a creanței este reglementat de art. 41 din Regulament: „Creditorul trimite copii ale documentelor justificative, dacă acestea există, și indică natura creanței, data nașterii și valoarea acesteia, precum și existența unui privilegiu, unei garanții reale sau unei rezerve a dreptului de proprietate care poartă asupra acelei creanțe, inclusiv o enumerare a bunurilor care constituie garanția invocată.”
În ceea ce privește limba în care trebuie făcută notificarea, Regulamentul prevede că:
„(1) Informarea prevăzută la articolul 40 se realizează în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. În acest sens, se va utiliza un formular având titlul „Invitație de înregistrare a cererii de admitere a creanței. Termenul limită”, în toate limbile oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene.
(2) Orice creditor care își are reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social într-un stat membru diferit de statul de deschidere își poate înregistra cererea de admitere a creanței în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului respectiv. În acest caz însă, cererea de admitere a creanței sale trebuie să poarte titlul „Cerere de admitere a creanței”, în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului de deschidere. În plus, creditorului i se poate solicita să asigure traducerea în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului de deschidere.”
Exemplu: <https://justice.gov.sk/PortalApp/ObchodnyVestnik/Formular/FormularDetailHtml.aspx?IdFormular=1167813>

4) Care ar fi termenul limită, în urma publicării anunțului de deschidere a procedurii, pentru creditori, să depună cererile lor?
Nu există un termen stabilit în Regulament. Se aplică legea națională (în cazul nostru, Legea nr. 85/2006 sau Legea nr. 85/2014, după caz).

5) Ar trebui să fie obligatorie pentru instanța sesizată cu o cerere de a deschidere a unei proceduri secundare să audieze pe lichidatorul acțiunii principale înainte de a lua o decizie? Dacă da, cum ați conduce aceste audieri? Ce alte măsuri de coordonare între procedura principală și procedurile secundare pot fi luate?
O astfel de obligație este reglementată numai de noul Regulament (UE) nr. 2015/848, în art. 38 alin. 1: „O instanță sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri secundare de insolvență notifică acest lucru de îndată practicianului în insolvență sau debitorului în posesie din procedura principală de insolvență și îi oferă posibilitatea de a fi audiat cu privire la cerere.”
Art. 41-44 din noul Regulament (UE) nr. 2015/848 prevăd o serie de mecanisme de cooperare între instanțe, între lichidatori, între instanțe și lichidatori.