Notă pe marginea deciziei ICCJ nr. 257/2014, somație europeană de plată
18.11.2014, jud. Gabriela Florescu
Decizia nr. 527/13.02.2014 a ICCJ pune problema căilor de atac speciale prevăzute de Regulamentul (CE) nr.1896/2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată 1). Prima cerere pusă la dispoziția debitorului potrivit Regulamentului 1896/2006 este opoziția.
Astfel, potrivit art.16 alin. 1 și 2 din Regulament, în termen de 30 de zile de la comunicarea somației pârâtul poate face opoziție, utilizând formularul tip F din Anexa VI, care îi este transmis odată cu somația europeană de plată. Pârâtul nu este obligat să precizeze motivele pentru care contestă creanța.
Ca efect al opoziției, procedura va continua în fața instanțelor competente din statul membru de origine în conformitate cu normele de procedură civilă de drept comun, cu excepția cazului în care reclamantul a cerut expres ca procedura să ia sfârșit în acest caz 2).
Așadar, Regulamentul nu prevede dacă se va emite vreun act procedural cu privire la opoziția pârâtului, ci numai efectul acesteia, de trecere la procedura comună.
Apreciez că în cazul opoziției la somația europeană de plată, instanța (același complet care a soluționat cererea de somație), în temeiul art. 424 alin.5 NCPC, va pronunța o încheiere nesupusă niciunei căi de atac. Prin această încheiere instanța, fie ia act de depunerea opoziției (dacă aceasta este semnată și din cuprinsul său rezultă clar că pârâtul contestă creanța care face obiectul somației), fie o respinge sau o anulează pentru lipsa semnăturii.
Opoziția poate fi respinsă, de exemplu, când debitorul invocă motive care nu au legătură cu litigiul sau se referă la alte aspecte decât contestarea creanței.
În ceea ce privește trecerea la procedura de drept comun, aceasta se va face în condiţiile legislaţiei interne a fiecărui stat membru.
În România, potrivit dispoziţiilor art. 1020 alin.3 NCPC în materia ordonanţei de plată, ca efect al contestării creanţei de către debitor, creditorul poate introduce cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Faţă de aceste dispoziţii rezultă că în ipoteza opoziţiei pârâtului, reclamantul va trebui să introducă o nouă cerere de chemare în judecată în condiţiile art. 194 şi urm. C.pr.civ.
În speță, instanța de fond a soluționat pe fond opoziția, prin aceeași sentință prin care a admis și somația europeană de plată a creditorului. Această eroare procedurală a generat alte încălcări ale dipozițiilor privind calea de atac a reexaminării.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Regulamentul nr. 1896/2006, după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea somației, pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței competente din statul membru de origine.
În Regulament nu se prevede un termen în care se poate solicita reexaminarea, singura precizare pe care o face art. 20, este că se introduce după ce a expirat termenul de opoziție. Aceasta înseamnă că, în principiu, reexaminarea se poate introduce oricând.
În speță, așa cum a menționat Înalta Curte în decizia sa, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 16, 17 şi 18 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, iar instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind calea de atac în această situaţie, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Regulament.
Așa cum arată și Înalta Curte, cererea de apel trebuia să fie recalificată drept cerere de reexaminare şi trimisă la prima instanţă, unde trebuia soluţionată de un alt complet decât cel care a soluţionat, pe fond opoziţia, în cauză fiind aplicabile, prin analogie, dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 şi, respectiv, O.U.G. nr. 119/2007, cu privire la competenţa de soluţionare a cererii de reexaminare. 3).
În continuare, voi analiza dispozițiile Regulamentului privind calea de atac a reexaminării.
Regulamentul nr. 1896/2006 nu prevede decât motivele de reexaminare (art.20). În temeiul art.26, completarea normelor din Regulament urmează să fie făcută cu legislația națională 4).
În prezent, apreciez că pentru procedura reexaminării în dreptul intern sunt aplicabile dispozițiile art.1023 NCPC din materia ordonanței de plată, care reglementează cererea în anulare.
Potrivit alineatului al patrulea al art.1023 NCPC, cererea se soluționează de către instanța care a soluționat ordonanța de plată, în complet format din doi judecători.
Potrivit art.20 din Regulament, pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației în următoarele cazuri:
a) somația de plată a fost comunicată sau notificată în conformitate cu una dintre modalitățile prevăzute de art. 14 și aceasta nu a intervenit în timp util pentru a permite pârâtului să-și pregătească apărarea, fără ca acest lucru să poată să-i fie imputabil. Pârâtul trebuie însă să acționeze cu promptitudine.
În faţa instanţei de reexaminare pârâtul va trebui să administreze o probă dificilă: aceea că nu a putut să-și pregătească apărarea în timpul pe care l-a avut la dispoziție după ce a luat la cunoștință de somație. Va trebui să dovedească faptele care au determinat această imposibilitate a apărării.
b) pârâtul a fost împiedicat să conteste creanța din cauze de forță majoră sau din cauza unor circumstanțe extraordinare, fără ca acest lucru să-i poată fi imputabil, cu condiția să fi acționat cu promptitudine.
În lipsa definirii termenului de promptitudine, instanța va trebui să determine când a acționat pârâtul, luând în considerare momentul de la care a luat sfârșit starea de imposibilitate pentru formularea opoziției 5).
Noțiunea de forță majoră va fi interpretată în conformitate cu dreptul intern 6), ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil (art. 1351 alin. 2 NCC).
Acest motiv de reexaminare poate fi invocat de pârât, indiferent de modul în care i-a fost comunicată somația. Circumstanțele extraordinare nu sunt definite de Regulament, însă acestea nu trebuie să fie consecința unei culpe a pârâtului.
În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că „nerespectarea termenului de a formula opoziție la o somație europeană de plată din cauza comportamentului culpabil al reprezentatului pârâtului nu justifică reexaminarea acestei somații de plată, întrucât o astfel de nerespectare nu se încadrează nici la circumstanțe excepționale, în sensul art 20 alin. 1 lit. b din Regulamentul nr.1896/2006, nici la circumstanțe extraordinare, în sensul alineatului (2) al aceluiași articol” ((CJUE, ordonanța Novontech-Zala, C-324/12, EU:C: 2013:205).
c) De asemenea, pârâtul are dreptul să ceară reexaminarea somației atunci când aceasta a fost emisă în mod vădit eronat, ținând seama de dispozițiile Regulamentului sau având în vedere alte circumstanțe excepționale.
Acest motiv de reexaminare (care este formulat în termeni foarte generali) trebuie interpretat restrictiv și poate fi utilizat atunci când reclamantul a fost de rea credință sau a fraudat interesele debitorului.
În considerentul (25) al Regulamentului, se arată că dreptul de a solicita reexaminarea somației în circumstanțe excepționale nu ar trebui să însemne că pârâtul dispune de o a doua posibilitate de a se opune creanței. În cursul procedurii de reexaminare analiza temeiniciei creanței ar trebui să se limitează la examinarea motivelor care decurg din circumstanțele excepționale invocate de pârât.
În ipoteza în care instanța competentă va respinge cererea pârâtului pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile de reexaminare, somația europeană de plată rămâne valabilă.
Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de Regulament, instanța va admite cererea de reexaminare, pronunțând o hotărâre definitivă (art.1023 alin.6 NCPC). Prin această hotărâre, instanța va declara somația europeană de plată- nulă și neavenită.