EuRoQuod

Situație de fapt și proceduri:
X, o companie cu COMI (centrul intereselor principale ale debitorului) în SUA are o sucursală în București, România, care coordonează vânzările din Europa Centrală. Y, creditor polonez are o creanță împotriva lui X pentru prețul unor echipamente vândute de sucursala sa din București. Pentru recuperarea acestei creanțe, Y formulează o cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva sucursalei lui X cu sediul în București.

Soluție:
Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 nu este aplicabil, întrucât centrul intereselor principale ale debitorului nu este situat în UE. Prin urmare, se aplică regulile de drept intern în materie. Sucursala lui X, împotriva căreia se solicită deschiderea procedurii de insolvență, are sediul în București. Așadar, devine aplicabilă regula de competență prevăzută la art.8 din Legea nr. 85/2014 (Codul insolvenței) - este competent internațional tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul principal (Tribunalul București).

Situație de fapt și proceduri:
La 28 mai 2014, Tribunalul Specializat Cluj a deschis o procedură de insolvență împotriva K., al cărui sediu social se află în Cluj Napoca.
Lichidatorul societății K. a sesizat Tribunalul Specializat Cluj cu o cerere prin care solicita obligarea societății M., al cărei sediu social este situat în Germania, la plata, cu titlu principal, a sumei de 194 077,76 euro, datorată pentru serviciile de intermediere prestate de K. în beneficiul lui M., în special în Franța și în Germania.
M. contestă această competență arătând că litigiul intra în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 44/2001, iar nu al Regulamentului (CE) nr. 1346/2000.

Soluție:
Faptul că creditorul are sediul pe teritoriul altui stat decât debitorul atrage incidența normelor internaționale.
În a doua etapă, judecătorul național va verifica aplicabilitatea în speță a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 după următoarele criterii:

• acțiunile excluse, potrivit art. 1 alin. (2) lit. (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, din domeniul de aplicare al acestuia din urmă, întrucât se încadrează la „falimente, concordate sau proceduri similare”, intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 (Hot. Nickel & Goeldner Spedition, C-157/13.
• în mod simetric, acțiunile care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul 1346/2000 intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 (punctul 21).
• domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000 nu trebuie să facă obiectul unei interpretări largi. Numai acțiunile care derivă direct dintr o procedură de insolvență și care sunt strâns legate de aceasta („acțiunile conexe”) sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001. Pe cale de consecință, numai aceste acțiuni intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1346/2000 ( punctele 22 și 23).
• Curtea a reținut drept criteriu determinant pentru a identifica domeniul în care se încadrează o acțiune nu contextul procedural în care se înscrie acea acțiune, ci temeiul juridic al acesteia din urmă. Potrivit acestei abordări, trebuie să se stabilească dacă dreptul sau obligația care servește drept temei al acțiunii își are originea în normele comune de drept civil și comercial sau în norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvență (punctul 27).

Potrivit acestor criterii, judecătorul român decide să aplice Regulamentul nr. 44/2001. În continuare, instanța română va verifica în primul rând dacă sunt competente internațional, apoi material și teritorial să soluționeze acțiunea, după care vor determina legea aplicabilă cererii cu care au fost învestite. Judecătorul național va aplica prin urmare criteriile de competență prevăzute de Regulamentul 44/2001, respectiv

• art. 2: criteriul domiciliului pârâtului, în Germania
• art. 5 ain. 1 lit. b a doua liniuță: instanţa de la locul în care obligaţia care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată,
• în cazul prestării de servicii, locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie prestate serviciile. (Germania și Franța).

Pârâtul s-a prezentat și a contestat competența.
Instanţa stabileşte că nu este competentă nici ea, nici o altă instanţă română și respinge cererea ca nefiind de competenţa jurisdicţiei române (cererea nu se declină în favoarea instanței străine).
Hotărârea instanţei este supusă recursului la instanţa ierarhic superioară.

Situație de fapt și proceduri:
Un om de afaceri german decide să înființeze o societate cu răspundere limitată în România, date fiind costurile substanțial mai reduse. Societatea este înregistrată în Târgu Mureș, dar nu are nicio activitate în România, în schimb derulează activități de transport internațional în Germania. Administratorul societății este cetățean german, cu domiciliul în Germania, iar cifra de afaceri a companiei pe teritoriul Germaniei este de 342.000 euro pe anul 2013. Sediul societății a fost stabilit prin actul constitutiv la cabinetul unui avocat și nu a fost schimbat din acel moment, deși potrivit legii române acest lucru ar fi trebuit să se întâmple.
La data de 10.01.2015, DGFP Mureș solicita Tribunalului Mureș deschiderea procedurii de insolventa simplificate împotriva debitorului, considerând că debitorul nu are un sediu real.
Debitoarea invocă excepția necompetenței internaționale a Tribunalului Târgu Mureș, arătând că centrul intereselor sale principale este în Germania.

Soluție:
Faptul că debitorul are sediul în România, dar activitatea sa se desfășoară în integralitate în Germania atrage incidența normelor internaționale.
Verificarea aplicabilității în speță a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000:

• ratione temporis: procedură introdusă după intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000
• ratione loci: debitor cu sediul în stat membru UE
• ratione personae: debitor societate comercială
• ratione materiae: procedură de deschidere a insolvenței

Instanța română va verifica în primul rând dacă sunt competente internațional, apoi material și teritorial să soluționeze acțiunea, după care vor determina legea aplicabilă cererii cu care au fost învestite.

1.Potrivit art. 1071 CPC, competența internațională se verifică din oficiu.
2. Stabilirea criteriului de competență:
INSTANTA VERIFICA CE TIP DE PROCEDURĂ I SE CERE SĂ DESCHIDĂ
In acest caz, este vorba despre o procedură principală
Criteriu de competență aplicabil: art. 3 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000: instanțele din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor (COMI)

1. Determinarea COMI
Instanța națională trebuie să aplice următorul raționament:
Se pleacă de la prezumţia enunţată în art. 3 alin. (1) fraza a doua din regulament: în cazul unei societăți sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social.
Pentru răsturnarea prezumției sunt incidentele criteriile din cauza Interedil:
Prezumția poate fi răsturnată doar dacă factori obiectivi şi verificabili de către terţi permit stabilirea existenţei unei situaţii reale diferite faţă de cea pe care localizarea sediului statutar este menită să o reflecte.
În special, în cazul unei societăţi care nu a exercitat nici o activitate pe teritoriul statului membru unde este situat sediul său social.
Acesta este cazul în speță. Prin urmare, prezumția este răsturnată în speță prin aceea că debitoarea nu are niciun fel de activitate în România, ci doar un sediu fictiv (teoretic). Acesta este un factor obiectiv şi verificabil de către terţi. Procedura nu poate fi deschisă în România, întrucât COMI nu este situat aici.
În baza art. 1071 CPC și art. 3 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000, excepția de necompetență va fi admisă.

Situație de fapt și proceduri:
Societatea română X S.A., cu sediul în Sibiu, este producător de mobilă și are filiale în Polonia, Italia și Spania, care sunt înregistrate în Registrul Comerțului în respectivele state membre. Principalele decizii referitoare la filiale sunt luate la sediul societății mame din România, deși activitatea de producție a filialelor se desfășoară la sediile secundare situate în Polonia, Italia și respectiv Spania.
X, societate română are de recuperat sume de bani din relațiile comerciale derulate cu filială din Italia a societății X, SC M.. La data de 3.12.2014, debitoarea se adresează Tribunalului Sibiu, solicitând deschiderea procedurii de insolvență împotriva filialei din Italia a societății X, respectiv M.
M. depune întâmpinare, prin care invocă excepția necompetenței materiale a instanței române, cu motivarea că centrul intereselor sale principale este în Italia.

Soluție:
Faptul că societatea-mamă are sediul în România, dar are filiale în Polonia, Italia și Spania atrage incidența normelor internaționale.
Verificarea aplicabilității în speță a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000:

• ratione temporis: procedură introdusă după intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000
• ratione loci: debitor cu sediul în stat membru UE
• ratione personae: debitor societate comercială
• ratione materiae: procedură de deschidere a insolvenței

Instanța română va verifica în primul rând dacă sunt competente internațional, apoi material și teritorial să soluționeze acțiunea, după care vor determina legea aplicabilă cererii cu care au fost învestite.

1.Potrivit art. 1071 CPC, competența internațională se verifică din oficiu.
2. Stabilirea criteriului de competență:
INSTANTA VERIFICA CE TIP DE PROCEDURĂ I SE CERE SĂ DESCHIDĂ
In acest caz, este vorba despre o procedură principală
Criteriu de competență aplicabil: art. 3 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000: instanțele din statul membru pe teritoriul căruia se află centrul intereselor principale ale unui debitor (COMI)

1. Determinarea COMI
Instanța națională trebuie să aplice următorul raționament:
Se pleacă de la prezumţia enunţată în art. 3 alin. (1) fraza a doua din regulament: în cazul unei societăți sau persoane juridice, centrul intereselor principale este prezumat a fi, până la proba contrarie, locul unde se află sediul social.
Pentru răsturnarea prezumției sunt incidentele criteriile din cauza Eurofood:

• prezumția poate fi răsturnată doar dacă factori obiectivi şi verificabili de către terţi permit stabilirea existenţei unei situaţii reale diferite faţă de cea pe care localizarea sediului statutar este menită să o reflecte.
• dacă o societate exercită activitatea sa pe teritoriul statului membru unde este situat sediul său social, împrejurarea că alegerile sale economice sunt sau pot fi controlate de către o societate mamă stabilită într-un alt stat membru nu este suficientă pentru a răsturna prezumţia prevăzută de regulament

Acesta este cazul în speță. Prin urmare, prezumția nu poate fi răsturnată în speță prin simplul fapt că societatea mamă din România influențează deciziile filialei sale din Italia. Acesta nu este un factor obiectiv şi verificabil de către terţi, terții neavând posibilitaea de a cunoaște în mod obiectiv cum se adoptă deciziile în societatea debitoare. Procedura nu poate fi deschisă în România, întrucât COMI al filialei M nu este situat aici, ci în Italia, în favoarea căreia operează prezumția prevăzută la art. 3 alin. 1 fraza a doua din Regulament.
În concluzie, în baza art. 1071 CPC și art.3 alin.1 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000, excepția de necompetență va fi admisă.

Situație de fapt și proceduri:
Împotriva debitoarei A.S.A., cu sediul în Marseille, Franța, a fost deschisă la data de 11.10.2014 o procedură de insolvență principală, la cererea creditoarei M.N., cu sediul în România.
Debitoarea A.S.A. deține de asemenea o serie de spații de producție, precum și terenurile aferente acestora în Brașov, România.
Creditoarea M.N. solicită, în consecință, în fața Tribunalului Brașov, deschiderea unei proceduri secundare de insolvență împotriva lui M.N., care să producă efecte cu privire la bunurile aflate pe teritoriul său.
M.N. invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, arătând că nu deține niciun sediu pe teritoriul României.

Soluție:
Faptul că societatea M.N. are sediul în România, dar are bunuri pe teritoriul României atrage incidența normelor internaționale.
Verificarea aplicabilității în speță a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000:

• ratione temporis: procedură introdusă după intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1346/2000
• ratione loci: debitor cu sediul în stat membru UE
• ratione personae: debitor societate comercială
• ratione materiae: procedură de deschidere a insolvenței

Instanța română va verifica în primul rând dacă sunt competente internațional, apoi material și teritorial să soluționeze acțiunea, după care vor determina legea aplicabilă cererii cu care au fost învestite.

1.Potrivit art. 1071 CPC, competența internațională se verifică din oficiu.
2. Stabilirea criteriului de competență:
INSTANTA VERIFICA CE TIP DE PROCEDURĂ I SE CERE SĂ DESCHIDĂ
În speță se solicită deschiderea unei proceduri secundare. Criteriu de competență aplicabil: art. 3 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000: existența unui sediu

când centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul unui stat membru, instanțele unui alt stat membru sunt competente să deschidă o procedură de insolvență împotriva acestui debitor numai dacă acesta are un sediu pe teritoriul acestui din urmă stat membru

Instanța va aplica principiile statuate în jurisprudența CJUE cu privire la noțiunea de sediu:

• Sediu înseamnă un loc de derulare de operațiuni unde debitorul exercită în mod netranzitoriu o activitate economică cu mijloace umane și bunuri. (art. 2 lit. h)
• Noţiunea „sediu” presupune existenţa unei structuri care să cuprindă un minim de organizare şi o anumită stabilitate în vederea desfăşurării unei activităţi economice. Numai existenţa unor bunuri izolate sau a unor conturi bancare nu corespunde, în principiu, acestei definiţii. (Cauza C-396/09, Interedil Srl)

În speță, M.N. area doar bunuri pe teritoriul României, nu și un sediu înregistrat, astfel încât instanțele române nu au competența de a deschide o procedură secundară, potrivit art. 3 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000.

Situație de fapt și proceduri:
La data de 11.10.2014, Tribunalul din Bari a deschis o procedură de insolvență împotriva S.C. IL, societate cu sediul în Bari, Italia dar cu filiale în 7 state membre, printre care și România.
La data de 3.03.2015, pe fondul unui dosar penal de evaziune fiscala, DGFP Mureș a emis o decizie prin care a instituit un sechestru pe toate bunurile și conturile societății IL, din țară și străinătate.
La data de 5.10.2015, debitoarea SC IL a atacat în contencios administrativ, în fata Curții de Apel Târgu Mureș, decizia de instituire a sechestrului. În motivarea acțiunii în anulare, debitoarea a arătat că deschiderea procedurii de insolvență împotriva sa pe teritoriul Italiei trebuie recunoscută automat și în România în temeiul art. 25 și 26 din Regulamentul 1346/2000, unul dintre efectele acestei recunoașteri fiind suspendarea oricăror urmăriri individuale, inclusiv urmăririle începute de creditori bugetari.
Ce va decide Curtea de Apel Târgu Mureș?

Soluție:
I. Verificarea competenței sale internaționale
Primul pas: Este acțiunea una conexă procedurii de insolvență?
Răspuns: Nu. Acțiunea este una în contencios administrativ, nu este o acțiune conexă procedurii de insolvență.
Domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 nu trebuie să facă obiectul unei interpretări largi. Numai acțiunile care derivă direct dintr-o procedură de insolvență și care sunt strâns legate de aceasta („acțiunile conexe”) sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 44/2001. (Hotărârea Nickel & Goeldner Spedition, C-157/13)
Pasul 2: Este un alt Regulament aplicabil? Regulamentul 4/2001 se aplică?
Ca regulă, acțiunile care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (punctul 21). În speță, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 exclude expres, în art. 1. alin. 1 din domeniul său de aplicare materia administrativă sau fiscală.
Pasul 3: Competența se determină potrivit normelor internă de competență, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004.

II. Soluționarea pe fond
Pasul 1: Produce efecte în România hotărârea de deschidere a o procedurii de insolvență pronunțată de Tribunalul din Bari?
Răspuns: Da, autorităţile competente dintr-un alt stat membru, în care nu a fost deschisă nicio procedură secundară de insolvenţă, sunt ţinute, sub rezerva motivelor de refuz deduse din articolul 25 alineatul (3) şi din articolul 26 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000, să recunoască şi să execute toate hotărârile care privesc această procedură principală de insolvenţă.
Pasul 2: Care sunt efectele hotărârii de deschidere a o procedurii de insolvență pronunțată de Tribunalul din Bari?
Efectele procedurii de insolvență principale asupra acțiunilor individuale intentate de creditori sunt guvernate de legea aplicabilă procedurii principale, în speță legea italiană, care prevede suspendarea executărilor individuale. Aceste efecte trebuie recunoscute automat în România, sub rezervare refuzului pe motiv de ordine publică.
Pasul 3: Este legală decizia de instituire a sechestrului?
După deschiderea unei proceduri principale de insolvenţă în Italia, autorităţile competente române, în condițiile în care pe teritoriul României nu a fost deschisă nicio procedură secundară de insolvenţă, nu mai sunt îndrituite să dispună măsuri de executare asupra bunurilor debitorului declarat insolvent situate pe teritoriul italian, atunci când legislaţia italiană nu le permite (Cauza C-444/07, MG Probud Gdynia).

Belgian Case studies
Comments by Pol Van Iseghem, President of the Commercial Court of Gent, Belgium