1. Dacă art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 referitor la acceptarea competenței instanței române de către pârât nu este aplicabil, atunci pasul următor constă în verificarea aplicabilității art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.

Părțile pot desemna de comun acord instanța competentă să soluționeze litigiul care se va naște sau care deja s-a născut între ele cu privire la:

• obligația de întreținere față de copii cu vârsta de peste optsprezece ani,
• între soți, foști soți
• alți creditori – debitori ai obligației de întreținere care intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 4/2009, cu excepția copiilor sub 18 ani.

Competența astfel desemnată este exclusivă, cu excepția situației în care părțile au stabilit altfel (art. 4 alin.(1) ultima teză). Numai instanța astfel desemnată de către părți prin acordul lor de voință este competentă să soluționeze litigiul respectiv chiar dacă, de exemplu, potrivit art. 3 din Regulament, o altă instanță din cele prevăzute la lit. (a) sau (b) ar fi competentă să soluționeze cauza.

Instanța desemnată prin convenția părților poate fi:

1. Obligații întreținere privind un copil peste 18 ani/alți creditori-debitori ai obligației întreținere

Factori de legătură

• o instanță sau instanțele dintr-un stat membru în care una dintre părți își are reședința obișnuită (art. 4 alin. (1) lit (a)) sau
• o instanță sau instanțele dintr-un stat membru a cărui cetățenie o deține una dintre părți (art. 4 alin (1) lit. (b).

2. Obligații întreținere între soți/foștii soți

Factori de legătură

• instanța care are competența să soluționeze litigiile acestora în materie matrimonială (art. 4 alin. (1) lit. (c ) pct. (i)
• o instanță sau instanțele statului membru în care s-a aflat ultima reședință obișnuită comună a soților pe parcursul a cel puțin un an (art. 4 alin. (1) lit. (c ) pct. (ii)

Condiții verificate de instanță pentru a da efect clauzei atributive de competenţă

1. factorii de legătură de mai sus referitori la instanță să fie îndepliniți la momentul semnării acordului sau în momentul în care este sesizată instanța;
2. obligația de întreținere în cauză să nu privească copii cu vârsta sub 18 ani (art. 4 alin. (3));
3. acordul de voință să îmbrace forma scrisă, inclusiv o comunicare electronică permiţând consemnarea durabilă a acordului (art. 4 alin. (2))
4. instanța desemnată potrivit autonomiei de voință a părților este una dintre cele prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. (a), (b), (c ) sau dintr-un stat parte la Convenţia de la Lugano (Norvegia, Islanda sau Elveția). În această ultimă situație, se va aplica Convenția de la Lugano.

Dacă instanța română apreciază că sunt întrunite condițiile de mai sus, atunci se va declara competentă internațional în temeiul art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.

Dacă instanța română constată că a fost valabil încheiată o convenție în favoarea altui stat membru, atunci se va declara necompetentă în temeiul art. 10 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009.

2. Dacă art. 4 nu este aplicabil, se va proceda la verificarea aplicabilității art. 3, 6 sau 7 (în această ordine), abordată aici.