EuRoQuod

Această pagină poate fi doar citită. Poți vedea sursa, dar nu poți modifica pagina. Consultă administratorul dacă ești de părere că ceva este în neregulă.
==== Hotărârea A, C-184/14, EU:C:2015:479====

//cooperare judiciară în materie civilă, dreptul familiei//

[[http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=165902&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=443832|Versiune integrală]]

=== Extras relevant===

Articolul 3 literele ( c) și (d) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care o instanță dintr‑un stat membru este sesizată cu o acțiune privind separarea sau desființarea legăturii conjugale dintre părinții unui copil minor, iar o instanță din alt stat membru este sesizată cu o acțiune privind răspunderea părintească asupra acestui copil, o cerere având ca obiect o obligație de întreținere față de același copil este accesorie numai acțiunii privind răspunderea părintească, în sensul articolului 3 litera (d) din acest regulament.

=== Situația de fapt===

Soţii A şi B, cetăţeni italieni locuiesc cu caracter permanent la Londra împreună cu cei doi copii ai lor născuţi în Regatul Unit în 2004, respectiv, în 2008.
Prin cererea introductivă din 28 februarie 2012, A a formulat la Tribunale di Milano (Tribunalul Milano, Italia) o acțiune împotriva lui B, solicitând ca instanța să dispună separarea soţilor din culpa pârâtei, exercitarea în comun  a drepturilor privind încredințarea celor doi copii, stabilirea reședinței minorilor la mamă, A propunând să plătească suma lunară de 4 000 de euro, cu titlu de contribuție la cheltuielile de educație și de întreținere a copiilor.
B a formulat o cerere reconvențională având, de asemenea, ca obiect separarea de soțul său, dar din culpa acestuia și acordarea unei alocații lunare de 18 700 de euro, invocând însă necompetența instanței italiene în ceea ce privește încredințarea copiilor, stabilirea locului de reședință, dreptul de vizitare, precum și contribuția la întreținerea copiilor. B apreciază că instanțele britanice sunt competente să soluționeze aceste aspecte, în temeiul Regulamentului nr. 2201/2003, dat fiind că A și B au trăit întotdeauna la Londra, unde s‑au născut și au reședința copiii lor minori.

Pe de altă parte, A a formulat la High Court of Justice (England & Wales), Family Divison [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția pentru familie, Regatul Unit], la Londra, o acțiune având ca obiect definirea modalităților de exercitare a răspunderii părintești.

Prin ordonanța din 16 noiembrie 2012, Tribunale di Milano s-a declarat competent să soluționeze cererea având ca obiect separarea de drept, în temeiul articolului 3 din Regulamentul nr. 2201/2003. În aplicarea articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, instanţa a constatat că numai instanțele britanice erau competente să se pronunțe cu privire la aspecte legate de „răspunderea părintească”, în sensul articolului 2 punctul 7 din acest regulament, întrucât copiii au reședința obișnuită la Londra.
În ceea ce privește pensiile alimentare în favoarea, pe de o parte, a lui B și, pe de altă parte, a copiilor minori, Tribunale di Milano a considerat că era competent să soluționeze cererea privind pensia în favoarea lui B, pentru motivul că este un aspect accesoriu acțiunii privind starea persoanei, chiar cererii având ca obiect separarea de drept în sensul articolului 3 litera (c) din Regulamentul nr. 4/2009.
În temeiul articolului 3 litera (d) din același regulament, această instanță a decis în schimb că nu era competentă să soluționeze cererea având ca obiect întreținerea copiilor minori, întrucât aceasta era accesorie acțiunii privind răspunderea părintească. Competența de a soluționa această din urmă cerere ar reveni astfel tot instanțelor britanice.
A a declarat recurs la Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) împotriva acestei decizii pronunțate de Tribunale di Milano, întemeindu‑se pe un motiv unic, bazat pe încălcarea articolului 3 litera (c) din Regulamentul nr. 4/2009, potrivit căruia instanțele italiene ar fi competente și în ceea ce privește aspectele referitoare la obligațiile de întreținere față de copii.


===Întrebările preliminare===

Cererea privind întreținerea copiilor introdusă în cadrul unei proceduri de separare de drept a soților, fiind accesorie acțiunii respective, poate fi soluționată atât de instanța sesizată cu procedura de separare, cât și de instanța pe rolul căreia se află procedura privind răspunderea părintească, pe baza criteriului prevenției, sau trebuie în mod necesar să fie examinată de această din urmă instanță, întrucât cele două criterii distincte prevăzute la literele (c) și, respectiv, (d) ale articolului 3 din Regulamentul nr. 4/2009 sunt alternative, în sensul că unul îl exclude în mod necesar pe celălalt?

=== Soluția CJUE ===

Problema raportului dintre criteriul de competență prevăzut de art. 3 lit c, respectiv art. 3 lit d se pune numai în cazul în care o instanță dintr‑un stat membru este sesizată cu o acțiune privind separarea sau desființarea legăturii conjugale dintre părinții unui copil minor, iar o instanță din alt stat membru este sesizată cu o acțiune privind răspunderea părintească asupra acestui copil, iar în ambele litigii este formulată și o cerere accesorie care privește întreținerea față de același copil minor.

În acest context, conjuncția sau din cuprinsul art. 3 semnifică faptul că instanța sesizată cu o „acțiune privind starea persoanei”, respectiv instanța sesizată cu o „acțiune privind răspunderea părintească” sunt deopotrivă competente să soluționeze capătul de cerere accesoriu relativ la pensia de întreținere datorată copilului minor sau cele două criterii de competență de la art. 3 lit c, respectiv art. 3 lit d se exclud?

Esențial pentru soluționarea acestui 
raport a fost în opinia CJUE interpretarea domeniul de aplicare al noțiunii „cerere accesorie”, care figurează la articolul 3 literele (c) și (d) din Regulamentul nr. 4/2009.
Curtea a procedat la interpretarea acestei noțiuni autonome ținând seama de modul de redactarea a art. 3 din Regulamentul nr. 4/2009, precum și de obiectivul urmărit de către Regulament.
•	Modul de redactare a art. 3 nu permite să se stabilească fără echivoc dacă natura alternativă a criteriilor de competență a art. 3 lit c și art 3 lit d implică faptul că cererile privind obligațiile de întreținere pentru un copil sunt accesorii numai unei acțiuni privind răspunderea părintească sau dacă respectivele cereri pot fi considerate accesorii și unei acțiuni privind starea persoanei. (pct. 34)
•	Contextul în care se înscrie Art. 3 din regulamentul nr. 2201/2003 indică faptul distincția care reiese din modul de redactare a Art. 3 lit c, respctiv d, o reflectă pe cea operată prin dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003.
•	Curtea a analizat apoi obiectivele urmărite de Reg. 2201/2003 în paralel cu cele ale Regulamentului 4/2009
•	S-a constatat că Regulamentul nr. 2201/2003 face în mod expres diferenţă între contenciosul privind divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei, pe de o parte, și cel privind atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parțială a răspunderii părintești, pe de altă parte, în scopul garantării egalităţii tuturor copiilor, fără distincţie după cum sunt din căsătorie sau din afara căsătoriei. Astfel, competența jurisdicțională pentru divorț, separarea de drept și anularea căsătoriei este alocată, conform articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 2201/2003, pe baza unor criterii care țin seama în principal de reședința actuală ori anterioară a soților sau a unuia dintre ei, în timp ce în materia răspunderii părintești normele de competență sunt concepute, potrivit considerentului (12) al regulamentului menționat, în funcție de interesul superior al copilului și în special de criteriul proximității. (pct. 37)
•	 Dispozițiile articolului 3 literele (c) și (d) din Regulamentul nr. 4/2009 fac distincție, în ceea ce privește criteriile de atribuire a competenței care sunt prevăzute de acesta, între procedurile judiciare după cum privesc drepturile și obligațiile dintre soți sau drepturile și obligațiile părinților față de unul sau mai mulți copii ai lor. (pct 38)
•	CJUE a constatat că o cerere având ca obiect obligațiile de întreținere față de copiii minori se raportează la acest din urmă tip de procedură, din moment ce privește stabilirea obligațiilor de întreținere care revin unuia sau altuia dintre părinți față de copiii lor pentru a asigura cheltuielile de întreținere și de educare a acestora. Prin natura sa, o cerere având ca obiect obligațiile de întreținere față de copiii minori este astfel legată intrinsec de acțiunea în răspundere părintească. (pct 39 – 40).
•	Obiectivelor urmărite de Regulamentul nr. 4/2009 sunt protejarea intereselor creditorilor unor obligații de întreținere și bună administrare a justiției în cadrul Uniunii (Considerentului (15).
•	În ceea ce privește obiectivul privind administrarea justiției, s-a remarcat faptul că o cerere având ca obiect obligațiile de întreținere în favoarea copiilor minori nu este în mod necesar legată de o acțiune având ca obiect divorțul sau separarea. În plus, o astfel de procedură nu determină în mod necesar stabilirea unor obligații de întreținere față de un copil minor. (pct. 42)
•	În schimb, instanța competentă să soluționeze acțiunile privind răspunderea părintească, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 2201/2003, este cea mai bine plasată pentru a aprecia in concreto mizele cererii având ca obiect o obligație de întreținere în favoarea unui copil, a stabili cuantumul acelei obligații destinate să contribuie la cheltuielile de întreținere și de educare a copilului prin adaptarea acesteia, în funcție de modul de încredințare stabilit, în comun sau exclusiv, în funcție de dreptul de vizită, de durata acestui drept și de celelalte elemente de natură factuală privind exercitarea răspunderii părintești prezentate în fața sa. (pct 43)
•	Interesul creditorului obligației de întreținere este astfel totodată garantat, în măsura în care, pe de o parte, copilul minor va putea obține cu ușurință o decizie privind creanța sa de întreținere de la instanța care cunoaște cel mai bine elementele esențiale pentru aprecierea cererii sale. (pct 44)
•	Pe de altă parte, instanța competentă să soluționeze cererea privind o astfel de creanță de întreținere este desemnată în temeiul normelor de competență ale dreptului Uniunii prevăzute de Regulamentul nr. 2201/2003 în scopul de a stabili instanța care poate fi sesizată în mod valabil cu acțiuni privind răspunderea părintească, care sunt concepute, în funcție de interesul superior al copilului. (pct. 45)
•	Şi în contextul Regulamentului 4/2009, este necesar ca interpretarea normelor de competență prevăzute la articolul 3 literele (c) și (d) să aibă în vedere interesul superior al copilului. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a Regulamentului nr. 4/2009 trebuie să se efectueze în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia, în toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. (pct 46)
•	 Din modul de redactare, din obiectivele urmărite și din contextul în care se înscrie articolul 3 literele (c) și (d) din Regulamentul nr. 4/2009 rezultă, prin urmare, că, în cazul în care sunt sesizate două instanțe, una cu o acțiune privind separarea sau desființarea legăturii conjugale dintre soții părinți ai unor copii minori și cealaltă cu o acțiune privind răspunderea părintească asupra acestor copii, o cerere având ca obiect obligația de întreținere în favoarea acestora din urmă nu poate fi considerată accesorie atât acțiunii privind răspunderea părintească, în sensul articolului 3 litera (d) din acest regulament, cât și acțiunii privind starea persoanei, în sensul articolului 3 litera (c) din regulamentul menționat. Aceasta poate fi considerată accesorie numai acțiunii din materia răspunderii părintești (pct. 47).

----

<WRAP box lo>//<WRAP justify>„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile</WRAP>//