Premiza folosirii art. 15 este că instanța română și-a stabilit competența. Posibilitatea acordată de Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 trebuie folosită în mod excepțional și se referă exclusiv la cererea privind răspunderea părintească, nu și la divorțul sau anularea căsătoriei.

Transferul poate avea loc la cererea uneia dintre părți; din oficiu, în cazul în care cel puțin una dintre părți este de acord; sau la solicitarea unei instanțe dintr-un alt stat membru, în cazul în care cel puțin una dintre părți este de acord. Ghidul practic pentru aplicarea Regulamentului Regulamentului (CE) nr. 2201/2003, elaborat de Comisia Europeană, recomandă folosirea de către instanțele celor două state implicate în procedură a mijloacelor de comunicare rapidă precum poșta electronică și telefonul (p.35-36).

Condiţii:

Copilul trebuie să aibă o „legătură specială” cu celălalt stat membru. Art. 15 alin. (3) enumeră cele cinci situații în care există o astfel de legătură:

• copilul a dobândit reședința obișnuită în celălalt stat membru ulterior sesizării instanței române; sau
• celălalt stat membru este statul în care se află fosta reședința obișnuită a copilului; sau
• copilul este resortisant al celuilalt stat membru; sau
• celălalt stat membru este reședința obișnuită a unui titular al răspunderii părintești; sau
• copilul deține bunuri în celălalt stat membru și cauza se referă la măsurile de protecție a copilului în ceea ce privește administrarea, conservarea sau dispoziția cu privire la bunurile respective.