• este un concept autonom al dreptului UE;
• nu a făcut obiectului unei interpretări din partea CJUE până în acest moment în contextul Regulamentului (CE) nr. 4/2009;
• este utilizat în cuprinsul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 (astfel cum a fost detaliat anterior) în contextul specific al acţiunilor relative la răspunderea părintească. Interpretarea dată de către CJUE asupra acestei noţiuni autonome cu privire la „reşedinţa obişnuită a copilului minor” (hot. A, C-523/07, EU:C:2009:225, pct. 37-41) poate fi avută în vedere de către judecătorul naţional şi în contextul Regulamentului (CE) nr. 4/2009 dacă este chemat să verifice competenţa sa în temeiul art. 3 lit (b) din Regulament în ipoteza unei acțiuni care îl privește pe un copil minor în calitatea sa de creditor al obligaţiei de întreţinere.
• noţiunea autonomă de „reşedinţă obişnuită” a pârâtului (de exemplu, debitorul major al obligaţiei de întreţinere într-o acţiune de majorare a pensiei anterior stabilită prin orice modalitate) nu trebuie interpretată prin raportare la noțiunile de drept național, ci având în vedere finalitatea urmărită de Regulament şi sistemul din care acesta face parte. În reglementarea anterioară , Regulamentul (CE) nr. 44/2001 utiliza drept criteriu de competență domiciliul creditorului obligaţiei de întreţinere sau reședința obișnuită a creditorului obligaţiei de întreţinere, potrivit art. 5 alin. (2).
• având în vedere întinderea autonomă a noţiunii de reşedinţă obişnuită, s-ar putea ca în unele situaţii elementele disponibile judecătorului naţional în această etapă incipientă a a cauzei (cerere de chemare în judecată, întâmpinare, eventual, cerere reconvenţională) să fie insuficiente pentru a decide asupra competenţei internaţionale a instanţei române în temeiul art. 3 lit (a), (b) din Regulamentul (CE) nr. 4/2009. În acest caz, se va face aplicarea Art. 131 alin. 2 CPC, putându-se acorda un singur termen în acest scop.

Pentru situațiile în care creditor este o instituție publică, a se vedea articolul Cazurile în care o instituție publică poate avea calitatea de „creditor”, în sensul Regulamentului (CE) nr.4/2009 (jud. Andrei Iacuba, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, 13.10.2013)