Regulamentul (UE) nr. 2015/848 îmbunătățește coordonarea procedurilor principale și secundare prin extinderea obligației de a coopera care, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1346/2000, se aplică numai lichidatorilor, la instanțele judecătorești implicate în procedurile principale și secundare. În consecință, instanțele vor fi obligate să coopereze și să comunice între ele; în plus, lichidatorii vor trebui să coopereze și să comunice cu instanța dintr-un alt stat membru implicat în proceduri. Cooperarea dintre instanțe va îmbunătăți coordonarea procedurilor principale și secundare și poate fi crucială în special pentru a asigura succesul unei restructurări, de exemplu, în ceea ce privește aprobarea unui protocol care stabilește un plan de salvare.

În scopul de a facilita coordonarea procedurilor principale, teritoriale și secundare de insolvență deschise cu privire la același debitor, Regulamentul (UE) nr. 848/2015 instituie o serie de mecanisme de cooperare:

I. Cooperarea și comunicarea între practicienii în insolvență (art. 41)

• în măsura în care o astfel de cooperare nu este incompatibilă cu normele aplicabile procedurii respective.
• formă - poate lua orice formă, inclusiv încheierea de acorduri sau protocoale.
• domenii de cooperare:
  • comunicarea reciprocă, cât de curând posibil, a oricăror informații care ar putea fi relevante pentru cealaltă procedură, în special orice progres înregistrat în depunerea și verificarea cererilor de admitere a creanțelor și toate măsurile care vizează salvarea sau restructurarea debitorului ori încheierea procedurilor, cu condiția să se ia măsuri adecvate pentru protejarea informațiilor confidențiale;
  • analiza posibilității restructurării debitorului și, în cazul în care există această posibilitate, coordonarea elaborării și punerea în aplicare a unui plan de reorganizare;
  • coordonarea administrării valorificării sau utilizării activelor și a activității debitorului; practicianul în insolvență din cadrul procedurii secundare de insolvență este obligat să permită, în timp util, practicianului în insolvență din cadrul procedurii principale de insolvență să își prezinte propunerile referitoare la valorificarea sau utilizarea bunurilor din procedura secundară de insolvență.
• se aplică și în situațiile în care debitorul rămâne în posesia activelor sale.

II. Cooperarea și comunicarea între instanțe (art. 42)

• în măsura în care o astfel de cooperare nu este incompatibilă cu normele aplicabile fiecăreia dintre proceduri
• forme de cooperare:
  • instanțele pot, după caz, să numească o persoană independentă sau un organism independent care acționează în conformitate cu instrucțiunile acestora, cu condiția ca acest lucru să nu fie incompatibil cu normele care le sunt aplicabile.
  • pot să comunice direct sau să își solicite informații ori asistență în mod direct cu condiția ca această comunicare să respecte drepturile procedurale ale părților și confidențialitatea informațiilor.
  • prin orice mijloace pe care instanța le consideră adecvate.
  • aceasta poate viza, în special:

(a) coordonarea în ceea ce privește numirea practicienilor în insolvență;
(b) comunicarea de informații prin orice mijloc considerat adecvat de către instanță;
(c ) coordonarea administrării și supravegherii activelor și a activității debitorului;
(d) coordonarea desfășurării ședințelor de judecată;
(e) coordonarea aprobării protocoalelor, după caz.

III. Cooperarea și comunicarea între practicienii în insolvență și instanțe (art. 43)

• practicianul în insolvență din procedura principală de insolvență cooperează și comunică cu orice instanță care are pe rol o cerere de deschidere a unei proceduri secundare de insolvență sau care a deschis o astfel de procedură;
• practicianul în insolvență din procedura teritorială sau secundară de insolvență:
  • cooperează și comunică cu instanța care are pe rol o cerere de a deschide o procedură principală de insolvență sau care a deschis o astfel de procedură;
  • cooperează și comunică cu instanța care are pe rol o cerere de a deschide o altă procedură teritorială sau secundară de insolvență sau care a deschis o astfel de procedură,
    

în măsura în care această cooperare și comunicare nu sunt incompatibile cu normele aplicabile fiecăreia dintre proceduri și nu presupun niciun conflict de interese.

IV. Costurile cooperării și comunicării (art. 44)

Costurile cooperării și comunicării nu pot fi imputate reciproc între instanțe.