cooperare judiciară în materie civilă, insolvență

Versiune integrală

Extrase relevante

Stabilirea bunurilor debitorului care intră în sfera efectelor unei proceduri secundare de insolvență trebuie efectuată în conformitate cu dispozițiile articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 1346/2000.

Deși până în prezent Curtea a recunoscut competența internațională pentru a se pronunța asupra unei acțiuni anexe numai statului membru ale cărui instanțe sunt competente în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000, se impune o interpretare analoagă a articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000.
Astfel, având în vedere economia și efectul util al Regulamentului nr. 1346/2000, trebuie să se considere că articolul 3 alineatul (2) din acest regulament atribuie instanțelor statului membru pe teritoriul căruia a fost deschisă o procedură secundară de insolvență competență internațională pentru a se pronunța cu privire la acțiunile anexe, în măsura în care aceste acțiuni privesc bunurile debitorului situate pe teritoriul acestui din urmă stat membru.
Articolul 25 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 1346/2000 prevede obligația statelor membre de a recunoaște și de a executa hotărârile privind desfășurarea și închiderea unei proceduri de insolvență pronunțate atât de instanțele competente în temeiul articolului 3 alineatul (1) din acest regulament, cât și de cele a căror competență se întemeiază pe alineatul (2) al acestui articol 3, în timp ce articolul 25 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menționat precizează că primul paragraf al acestei din urmă dispoziții se aplică și „hotărârilor care derivă direct din procedurile de insolvență și sunt strâns legate de acestea”, și anume hotărârilor care soluționează în special o acțiune anexă. Or, prevăzând obligația de a recunoaște hotărârile „anexe” pronunțate de instanțele competente în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, acest regulament atribuie, cel puțin implicit, acestor din urmă instanțe competența să pronunțe aceste hotărâri.
Unul dintre obiectivele esențiale urmărite prin acordarea posibilității, prevăzută la articolul 27 din Regulamentul nr. 1326/2000, de a deschide o procedură secundară de insolvență constă printre altele în protecția intereselor locale, în pofida faptului că această procedură poate de asemenea să aibă alte obiective. Or, o acțiune anexă, precum cea în discuție în litigiul principal, care urmărește să se constate că anumite bunuri sunt vizate de o procedură secundară de insolvență, vizează tocmai protejarea acestor interese. Această protecție și, prin urmare, efectul util în special al articolului 27 din acest regulament ar fi sensibil diminuate dacă această acțiune anexă nu ar putea fi formulată în fața instanțelor statului membru pe teritoriul căruia a fost deschisă o procedură secundară de insolvență.
(pct. 32-37)

• instanțele statului membru de deschidere a unei proceduri secundare de insolvență sunt competente, în mod alternativ cu instanțele statului membru de deschidere a procedurii principale de insolvență, să se pronunțe cu privire la stabilirea bunurilor debitorului care intră în sfera efectelor acestei proceduri secundare.
• în speță, deși îi revine instanței de trimitere să aprecieze conținutul diverselor acorduri încheiate de părțile din cauza principală, rezultă totuși că drepturile sau obligațiile pe care sunt întemeiate acțiunile din litigiul principal derivă direct dintr o procedură de insolvență, sunt strâns legate de aceasta și își au originea în normele specifice procedurilor de insolvență.
• astfel, soluționarea litigiilor principale depinde în special de repartizarea produsului vânzării de active ale NNSA între procedura principală și procedura secundară. După cum rezultă din protocolul de coordonare și așa cum au confirmat în ședință părțile din litigiul principal, această repartizare va trebui să se efectueze, în esență, în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 1346/2000, fără ca protocolul menționat sau celelalte acorduri în discuție în litigiul principal să urmărească să îi modifice conținutul. Drepturile sau obligațiile pe care sunt întemeiate acțiunile principale își au, așadar, baza în articolul 3 alineatul (2) și în articolul 27 din Regulamentul nr. 1346/2000, astfel că acest regulament este aplicabil.