după deschiderea unei proceduri principale de insolvenţă într-un stat membru, autorităţile competente dintr-un alt stat membru, în care nu a fost deschisă nicio procedură secundară de insolvenţă, sunt ţinute, sub rezerva motivelor de refuz deduse din articolul 25 alineatul (3) şi din articolul 26 din Regulament, să recunoască şi să execute toate hotărârile care privesc această procedură principală de insolvenţă şi, prin urmare, nu sunt îndrituite să dispună, în aplicarea legislaţiei acestui alt stat membru, măsuri de executare asupra bunurilor debitorului declarat insolvent situate pe teritoriul acestui alt stat membru, atunci când legislaţia statului de deschidere nu le permite, iar condiţiile care subordonează aplicarea articolelor 5 şi 10 din regulamentul menţionat nu sunt îndeplinite .