cooperare judiciară în materie civilă, insolvență

Versiune integrală

Extrase relevante

În cadrul intrării în lichidare a unei societăți într un alt stat membru decât cel în care are sediul social, această societate poate face de asemenea obiectul unei proceduri secundare de insolvență în celălalt statul membru în care aceasta are sediul social și dispune de personalitate juridică.

• articolul 29 litera (b) din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că problema stabilirii persoanei sau a autorității abilitate să solicite deschiderea unei proceduri secundare de insolvență trebuie apreciată în temeiul dreptului național al statului membru pe teritoriul căruia se solicită deschiderea acestei proceduri.
• dreptul de a solicita deschiderea unei proceduri secundare de insolvență nu poate fi totuși limitat doar la creditorii care au domiciliul sau sediul social în statul membru pe teritoriul căruia se află sediul în discuție sau doar la creditorii a căror creanță a luat naștere din exploatarea acestui sediu.
• atunci când adoptă dispozițiile naționale care stabilesc persoanele autorizate să solicite deschiderea unei proceduri secundare, statele membre sunt obligate, potrivit unei jurisprudențe constante, să se asigure că efectul util al regulamentului, ținând seama de obiectul său, este asigurat
• or, pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 34 din prezenta hotărâre, dispozițiile regulamentului referitoare la dreptul unui creditor de a solicita deschiderea unei proceduri secundare urmăresc mai ales să compenseze efectele aplicării universale a dreptului statului membru pe teritoriul căruia este deschisă procedura principală, permițând, în anumite condiții, deschiderea unor proceduri secundare în vederea protejării „intereselor diferite” care includ alte interese decât „interesele locale”.
• pe de altă parte, din considerentele (17) și (18), precum și din articolul 3 alineatele (2) și (4) din regulament rezultă că acesta face o distincție netă între procedurile teritoriale deschise înainte de deschiderea unei proceduri principale și procedurile secundare. Or, numai în raport cu primele proceduri este conferit dreptul de a solicita deschiderea lor exclusiv creditorilor al căror domiciliu, reședință obișnuită sau sediu se află în statul membru pe teritoriul căruia se situează sediul în cauză sau a căror creanță a luat naștere din exploatarea acestui sediu . Rezultă, a contrario, că aceste limitări nu sunt aplicabile procedurilor secundare.

• Regulamentul trebuie interpretat în sensul că, întrucât procedura principală de insolvență este o procedură de lichidare, luarea în considerare a unor criterii de oportunitate de către instanța sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri secundare de insolvență este o problemă de drept național al statului membru pe teritoriul căruia se solicită deschiderea acestei proceduri.
• Statele membre, atunci când stabilesc condițiile pentru deschiderea unei astfel de proceduri, trebuie totuși să respecte dreptul Uniunii și în special principiile generale ale acestuia, precum și dispozițiile Regulamentului.

În acest sens:

• statele membre nu pot mai ales să prevadă condiții pentru deschiderea unei proceduri secundare care ar face distincție, cu încălcarea principiului nediscriminării, între creditorii care solicită deschiderea acestei proceduri în funcție de domiciliul sau de sediul lor social.
• instanța sesizată cu o cerere de deschidere a unei proceduri secundare trebuie să țină cont, la aplicarea dreptului național, de obiectivele urmărite prin posibilitatea de a deschide o astfel de procedură, astfel cum au fost reamintite la punctul 34 din prezenta hotărâre.
• după deschiderea unei proceduri secundare, instanța care a deschis această procedură trebuie să ia în considerare obiectivele procedurii principale și să țină cont de economia regulamentului, respectând principiul cooperării loiale.