Hotărârea Zentralbetriebsrat gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken Betriebs, C-486/08, EU:C:2013:799
Regulamentul UE nr. 492/2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene, art. 7 alin. 1; art. 45 TFUE – Diferenţă de tratament la promovarea în altă treaptă de salarizare
Reclamantul Zentralbetriebsrat der gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken Betriebs GmbH (Comitetul de personal al societății de exploatare a clinicilor din landul Salzburg) a chemat în judecată angajatorul Landul Salzburg, solicitând recunoaşterea în favoarea salariaţilor a întregii perioade de activitate relevantă profesional realizată la alţi angajatori din Uniunea Europeană sau din Spaţiul Economic European decât Landul Salzburg, la stabilirea datei de referinţă pentru promovarea acestora în trepte de salarizare superioare în categoria lor.
Legea naţională face distincţie între cazul în care angajaţii au lucrat întotdeauna pentru servicii care depind de Landul Salzburg şi cazul în care angajaţii au lucrat la alţi angajatori. În cazul angajaţilor din prima categorie, se iau integral în considerare perioadele de activitate anterioare, în timp ce, pentru angajaţii din a doua categorie, perioadele de activitate efectuate anterior angajării lor de către Landul Salzburg se iau în considerare numai în proporţie de 60 %.
La 31 mai 2012, 716 medici, angajaţi ai landului Salzburg, lucrau pentru SALK (societatea‑mamă a trei spitale și a altor unități situate în landul Salzburg), dintre care 113 proveneau dintr‑un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European (SEE) decât Republica Austria, precum și 2 850 de lucrători din domeniul sănătății care nu sunt cadre medicale, dintre care 340 proveneau dintr‑un alt stat membru al Uniunii Europene sau al SEE decât Republica Austria.
Art. 7 alineatul 1 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011: „Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.”
RO: Articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, pentru stabilirea datei de referință pentru promovarea angajaților unei colectivități teritoriale în treptele de salarizare superioare din categoria lor de salarizare, este luată în considerare întreaga perioadă de activitate realizată fără întrerupere în serviciul acestei colectivități, în timp ce orice altă perioadă de activitate este luată în considerare numai în parte.
FR: Les articles 45 TFUE et 7, paragraphe 1, du règlement (UE) n° 492/2011 du Parlement européen et du Conseil, du 5 avril 2011, relatif à la libre circulation des travailleurs à l’intérieur de l’Union, doivent être interprétés en ce sens qu’ils s’opposent à une réglementation nationale en vertu de laquelle, pour déterminer la date de référence aux fins de l’avancement des employés d’une collectivité territoriale aux échelons de rémunération supérieurs de leur catégorie, sont prises en compte dans leur intégralité les périodes d’activité accomplies sans interruption au service de cette collectivité, tandis que toute autre période d’activité n’est prise en compte que partiellement.
EN: Article 45 TFEU and Article 7 (1) of Regulation (EU) No 492/2011 of the European Parliament and of the Council of 5 April 2011 on freedom of movement for workers within the Union must be interpreted as precluding national legislation under which, in determining the reference date for the purposes of the advancement of an employee of a local or regional authority to the next pay step in his grade, account is to be taken of all uninterrupted periods of service completed with that authority, but of only a proportion of any other periods of service.
Articolul 45 alineatul (2) TFUE interzice oricare discriminare pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 nu constituie decât expresia particulară a principiului nediscriminării consacrat la articolul 45 alineatul (2) TFUE în domeniul specific al condițiilor de încadrare în muncă, precum și al condițiilor de muncă și trebuie, în consecință, să fie interpretat în același mod precum acest din urmă articol (Hotărârea din 26 octombrie 2006, Comisia/Italia, C‑371/04, Rec., p. I‑10257, punctul 17 și jurisprudența citată).
Stabilirea datei de referință pentru promovare în treptele de salarizare superioare se înscrie în mod incontestabil, în calitate de element care afectează remunerarea lucrătorilor, în domeniul de aplicare material al dispozițiilor citate la punctul anterior.
Regula egalității de tratament prevăzută atât la articolul 45 TFUE, cât și la articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente, întemeiate pe naționalitate sau cetățenie, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat (a se vedea în special Hotărârea din 23 mai 1996, O’Flynn, C‑237/94, Rec., p. I‑2617, punctul 17, și Hotărârea din 28 iunie 2012, Erny, C‑172/11, punctul 39).
Exceptând cazul în care este justificată în mod obiectiv și proporțională cu obiectivul urmărit, o dispoziție de drept național, deși este aplicabilă fără a face distincție în funcție de cetățenie, trebuie considerată ca fiind indirect discriminatorie dacă, prin însăși natura sa, poate afecta mai mult lucrătorii migranți decât pe cei naționali și, în consecință, dacă prezintă riscul de a-i defavoriza în special pe primii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Comisia/Germania, C‑269/07, Rep., p. I‑7811, punctul 54 și jurisprudența citată).
Pentru ca o măsură să poată fi calificată ca indirect discriminatorie, nu este necesar ca aceasta să aibă ca efect să favorizeze toți resortisanții naționali sau să nu defavorizeze decât resortisanții celorlalte state membre, cu excluderea resortisanților naționali (Hotărârea Erny, citată anterior, punctul 41 și jurisprudența citată).
În speță, prin refuzul de a ține seama de integralitatea perioadelor de activitate relevante realizate de un lucrător migrant la un angajator stabilit într‑un alt stat membru decât Republica Austria, reglementarea națională în discuție în litigiul principal este susceptibilă, pe de o parte, să afecteze mai mult lucrătorii migranți decât lucrătorii naționali, defavorizându‑i în special pe primii în măsura în care aceștia ar fi dobândit foarte probabil o experiență profesională într‑un alt stat membru decât Republica Austria înainte de a intra în serviciile din cadrul Land Salzburg. Astfel, un lucrător migrant care ar fi dobândit la angajatori stabiliți într‑un alt stat membru decât Republica Austria o experiență profesională relevantă și la fel de lungă precum cea dobândită de un lucrător care și‑a urmat cariera în servicii care depind de Land Salzburg ar fi încadrat într‑o treaptă de salarizare mai joasă decât cea în care ar fi încadrat acesta din urmă.
Pe de altă parte, instanța de trimitere arată că reglementarea menționată afectează în același mod angajații care au intrat în serviciile din cadrul Land Salzburg după ce au lucrat, mai întâi, pentru serviciile menționate și, ulterior, pentru alți angajatori, în măsura în care ansamblul perioadelor de activitate realizate de aceștia până la momentul în care reintră în serviciile din cadrul Land Salzburg nu ar fi luat în considerare decât în proporție de 60 %. Această reglementare este astfel susceptibilă să descurajeze lucrătorii deja angajați de Land Salzburg să își exercite dreptul la liberă circulație. Astfel, dacă aceștia se hotărăsc să părăsească serviciile acestuia, ansamblul perioadelor de activitate pe care le realizaseră până la momentul respectiv nu ar fi luat în considerare decât în parte la calcularea remunerației lor în cazul în care aceștia ar dori să reintre ulterior în serviciile menționate.
Or, prevederile naționale care împiedică sau descurajează un lucrător resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a‑și exercita dreptul la liberă circulație constituie obstacole în calea acestei libertăți, chiar dacă acestea se aplică indiferent de cetățenia lucrătorilor în cauză (a se vedea în special Hotărârea din 17 martie 2005, Kranemann, C‑109/04, Rec., p. I‑2421, punctul 26, și Hotărârea din 16 martie 2010, Olympique Lyonnais, C‑325/08, Rep., p. I‑2177, punctul 34).
Desigur, este adevărat că reglementarea în discuție în litigiul principal riscă să acționeze nu numai în detrimentul lucrătorilor migranți, ci și al lucrătorilor naționali care au dobândit o experiență profesională relevantă la un alt angajator stabilit în Austria decât Land Salzburg. Cu toate acestea, pentru ca o măsură să poată fi calificată ca indirect discriminatorie, nu este necesar ca aceasta să aibă ca efect să favorizeze toți resortisanții naționali sau să nu defavorizeze decât resortisanții celorlalte state membre, cu excluderea resortisanților naționali.
Astfel, ansamblul dispozițiilor din Tratatul FUE referitoare la libera circulație a persoanelor, precum și al dispozițiilor Regulamentului nr. 492/2011 urmărește facilitarea exercitării de activități profesionale de orice natură de către resortisanții statelor membre pe teritoriul Uniunii și se opune măsurilor care i-ar putea defavoriza atunci când doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârile citate anterior Kranemann, punctul 25, și Olympique Lyonnais, punctul 33).
În ceea ce privește argumentele guvernului austriac și german, care consideră că reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu afectează decât în mod aleatoriu decizia unui lucrător migrant de a intra în serviciile SALK, trebuie amintit că motivele pentru care un lucrător migrant alege să utilizeze libertatea sa de circulație în interiorul Uniunii nu pot fi luate în considerare pentru a aprecia caracterul discriminatoriu al unei dispoziții naționale. Astfel, posibilitatea de a se prevala de o libertate atât de fundamentală precum libertatea de circulație a persoanelor nu poate fi limitată de astfel de considerații, de natură pur subiectivă (Hotărârea O’Flynn, citată anterior, punctul 21).
În plus, articolele din tratat referitoare la libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor reprezintă dispoziții fundamentale pentru Uniune și orice obstacol, chiar de importanță minoră, în calea acestei libertăți este interzis (a se vedea în special Hotărârea din 15 februarie 2000, Comisia/Franța, C‑169/98, Rec., p. I‑1049, punctul 46, precum și Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și Gouvernement wallon, C‑212/06, Rep., p. I‑1683, punctul 52 și jurisprudența citată). În consecință, o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal este susceptibilă să împiedice libera circulație a lucrătorilor, ceea ce, în principiu, este interzis de articolul 45 TFUE și de articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011.
O astfel de măsură nu poate fi admisă decât dacă urmărește unul dintre obiectivele legitime enunțate în tratat sau dacă este justificată de motive imperative de interes general. Dar, în acest caz, în plus, ar trebui ca punerea în aplicare a acesteia să fie de natură să asigure realizarea obiectivului în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârile citate anterior Kranemann, punctul 33, și Olympique Lyonnais, punctul 38).
În această privință, instanța de trimitere consideră că reglementarea în discuție în litigiul principal instituie o „primă de fidelitate” prin care se urmărește recompensarea lucrătorilor care își urmează cariera la același angajator. În opinia Land Salzburg și a guvernului austriac, reglementarea menționată nu instituie o astfel de primă.
Chiar dacă se consideră că această reglementare urmărește în mod efectiv obiectivul fidelizării lucrătorilor față de angajatorii lor și deşi nu se poate exclude că un astfel de obiectiv poate constitui un motiv imperativ de interes general (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2003, Köbler, C‑224/01, Rec., p. I‑10239, punctul 83), trebuie să se constate că, având în vedere caracteristicile reglementării menționate, obstacolul pe care îl implică nu pare să fie de natură a garanta realizarea acestui obiectiv.
Astfel, instanța de trimitere a subliniat, în răspuns la cererea de lămuriri menționată la punctul 20 din prezenta hotărâre, că angajații SALK, fiind funcționari sau agenți contractuali ai Land Salzburg, beneficiază de o luare în considerare integrală a perioadelor anterioare de activitate, relevante sau nerelevante din punctul de vedere al funcțiilor exercitate în cadrul SALK, realizate fără întrerupere în serviciile care depind nu numai de SALK ca atare, ci de Land Salzburg în general.
Or, ținând seama de multitudinea de potențiali angajatori care intră sub autoritatea Land Salzburg, un astfel de sistem de remunerare este destinat să permită mobilitatea în cadrul unui grup de angajatori distincți, iar nu să recompenseze fidelitatea unui salariat față de un anumit angajator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2000, Österreichischer Gewerkschaftsbund, C‑195/98, Rec., p. I‑10497, punctul 49).
Land Salzburg, precum și guvernele austriac și german susțin că reglementarea în discuție în litigiul principal urmărește obiectivele legitime de simplificare administrativă și de transparență. În ceea ce privește acest prim obiectiv, stabilirea forfetară la 60 % a tuturor perioadelor de activitate realizate la alți angajatori decât Land Salzburg ar fi înlocuit un sistem anterior complex în vederea simplificării calculelor pe care trebuie să le efectueze administrația la stabilirea datei de referință pentru promovare în treptele de salarizare superioare, din moment ce nu ar mai fi necesar să se examineze de la caz la caz întreaga carieră profesională a lucrătorilor nou recrutați, și în vederea reducerii, în consecință, a cheltuielilor administrative aferente.
Cu toate acestea, nu se poate admite că un obiectiv de simplificare administrativă care nu urmărește decât să înlesnească sarcinile care revin administrației publice, în special prin facilitarea calculelor pe care aceasta trebuie să le efectueze, constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica o restricție privind o libertate atât de fundamentală precum libertatea de circulație a lucrătorilor garantată la articolul 45 TFUE.
În plus, considerația potrivit căreia o astfel de simplificare permite diminuarea cheltuielilor administrative este de natură pur economică și nu poate, așadar, potrivit unei jurisprudențe constante, să constituie un motiv imperativ de interes general (a se vedea în special Hotărârea din 15 aprilie 2010, CIBA, C‑96/08, Rep., p. I‑2911, punctul 48 și jurisprudența citată).
În măsura în care reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește să asigure o transparență sporită pentru stabilirea datei de referință pentru promovare în treptele de salarizare superioare, trebuie să se constate că, în orice caz, această reglementare depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Astfel, transparența urmărită ar putea fi asigurată prin măsuri care nu împiedică libera circulație a lucrătorilor, precum elaborarea și publicarea sau difuzarea prin mijloace adecvate de criterii prestabilite și nediscriminatorii pentru evaluarea duratei experienței profesionale relevante pentru promovarea în treptele de salarizare superioare.
Fișă elaborată de jud. Mihail Stănescu-Sas