>[[dosar_insolventa#motivarea_aplicabilitatii_regulamentelor_ue|Verificarea aplicabilității regulamentelor UE - insolvență]] ===== Condiții de verificat pentru stabilirea aplicabilității ratione materiae a regulamentelor UE ===== ====1. Proceduri cărora li se aplică regulamentele UE==== ===Regulamentul (CE) nr. 1346/2000=== Potrivit art. 1 (1), verificați dacă: * este o procedură colectivă (anexa A);\\ [[r1346_exemple_aplicab_reg#aplicabilitatea_ratione_materiae_a_regulamentelor_ue|Exemple]] Procedurile care intră în sfera de aplicare a regulamentului privind insolvența sunt enumerate în anexa A la Regulamentul privind insolvența. Fiecare stat membru poate să decidă dacă dorește să notifice o procedură națională special pentru a fi incluse în anexa A la IER. * este o procedură ce ia naștere în contextul insolvenței debitorului; * este o procedură care are ca urmare desistarea parțială sau totală a acestuia și desemnarea unui lichidator (anexa C). Regulamentul prevede că dispozițiile sale se aplică la „proceduri colective de insolvență care să antreneze desistarea parțială sau totală a unui debitor și desemnarea unui lichidator”.\\ Lichidatorii sunt definiți de art. 2 (b) și sunt enumerați în anexa B.\\ Anexa C enumeră procedurile de lichidare definite de art. 2 ( c). //Observații:// 1. Art. 1 (1) din Regulament are două funcții:\\ * în primul rând, stabilește condițiile pentru procedurile care urmează să fie acoperite de Regulament. * în al doilea rând, rezultă din art. 1 (1) că procedurile enunțate în anexa A se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului doar în cazul în care se bazează pe insolvabilitatea debitorului. \\ [[hot_bank_handlowy_and_adamiak_c-116_11#aplicarea_regulamentului_ce_nr_1346_2000_ratione_materiae|Hot. Bank Handlowy and Adamiak, C-116/11]] 2. Regulamentul se aplică atât procedurilor de lichidare, cât și procedurilor de reorganizare, însă definiția IER acoperă doar procedurile bazate pe insolvabilitate în cazul în care debitorul este desistat și un lichidator este desemnat. În schimb, procedurile secundare pot fi doar proceduri de lichidare. 3. Definiția din Regulament a procedurii de insolvență nu se referă la „proceduri pre-insolvență” naționale sau la cele în care debitorul păstrează dreptul de administrare, fără o desistare fie și parțială, în favoarea unui lichidator desemnat („proceduri hibride”). ===Regulamentul (UE) nr. 2015/848=== Noul Regulament nu prevede modificarea mecanismului existent în Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 conform căruia procedurile naționale de insolvență care fac obiectul regulamentului sunt enumerate în anexa A, iar statele membre decid notificarea unei anumitor proceduri de insolvență în scopul includerii în anexa respectivă.\\ Cu toate acestea, Regulamentul 848/2015 **introduce o procedură prin care Comisia analizează dacă o procedură națională de insolvență notificată îndeplinește efectiv condițiile** prevăzute de definiția revizuită. Acest lucru va asigura că numai procedurile care sunt conforme cu normele din regulament sunt enumerate în anexă. Considerentul 9 din Preambul prevede că: Procedurile de insolvență respective apar pe o listă exhaustivă din anexa A. Cu privire la o procedură națională din anexa A, prezentul regulament ar trebui să se aplice fără nicio examinare suplimentară de către o instanță dintr-un alt stat membru cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în prezentul regulament. Procedurile naționale de insolvență care nu figurează pe lista din anexa A ar trebui să nu intre în domeniul de aplicare al prezentului regulament. **Procedură colectivă**: Potrivit art.2 alin.1, „proceduri colective” înseamnă procedurile care cuprind toți creditorii debitorului sau o parte semnificativă a acestora, cu condiția ca, în acest din urmă caz, procedurile să nu afecteze creanțele creditorilor care nu sunt implicați în respectivele proceduri.\\ Considerentul 13 din Preambul prevede că: Procedurile colective care fac obiectul prezentului regulament ar trebui să includă toți creditorii sau o parte semnificativă a creditorilor cărora debitorul le datorează toate sau o proporție substanțială din datoriile sale neonorate, cu condiția ca pretențiile creditorilor care nu sunt implicați în astfel de proceduri să rămână neafectate. Procedurile care implică doar creditorii financiari ai unui debitor ar trebui, de asemenea, să intre în domeniul de aplicare. Procedurile care nu includ toți creditorii unui debitor ar trebui să fie proceduri care urmăresc salvarea debitorului. Procedurile care duc la încetarea definitivă a activității debitorului sau la lichidarea activelor acestuia ar trebui să includă toți creditorii debitorului. În plus, faptul că unele proceduri de insolvență pentru persoanele fizice exclud anumite categorii de pretenții, cum ar fi creanțele de întreținere, de posibilitatea de remitere de datorie nu ar trebui să însemne că astfel de proceduri nu sunt colective. **Procedură publică**: Considerentul 14 din Preambul prevede că: Prezentul regulament ar trebui să se aplice procedurilor a căror deschidere face obiectul obligației de publicitate pentru a permite creditorilor să fie informați cu privire la proceduri și să își înregistreze pretențiile, asigurând astfel caracterul colectiv al procedurii, precum și pentru a oferi creditorilor ocazia de a contesta competența instanței care a deschis procedura.\\ Deși extinderea domeniului de aplicare al regulamentului este importantă pentru a se asigura desfășurarea eficientă a procedurilor de pre-insolvență și a procedurilor hibride într-un context transfrontalier, acesta nu include procedurile de insolvență care sunt confidențiale. Într-adevăr, există o serie de proceduri naționale de pre-insolvență în care debitorul intră în negocieri cu creditorii (anumiți creditori) în vederea ajungerii la un acord privind refinanțarea sau reorganizarea sa, însă această informație nu este făcută publică. Aceste proceduri pot să genereze un moratoriu al procedurilor individuale de executare sau să împiedice creditorii să inițieze proceduri de insolvență pentru o anumită perioadă, în scopul de a oferi debitorului o oarecare „marjă” de acțiune. Deși aceste proceduri pot avea un rol important în unele state membre, caracterul lor contractual și confidențial ar îngreuna recunoașterea efectelor lor la nivelul UE, din cauză că o instanță sau un creditor dintr-un alt stat membru nu ar ști că astfel de proceduri sunt în curs. Acest lucru nu împiedică însă ca o astfel de procedură să facă ulterior obiectul domeniului de aplicare al Regulamentului privind insolvența, din momentul în care devine publică. **Procedurile provizorii**: Considerentul 15 din Preambul prevede că: Prezentul regulament ar trebui să se aplice și procedurilor care, în temeiul dreptului unora dintre statele membre, sunt deschise și se desfășoară o anumită perioadă de timp, pe baze interimare sau provizoriu, până când instanța pronunță o hotărâre care să confirme continuarea procedurilor pe alte baze decât cele interimare. Deși sunt considerate „interimare”, astfel de proceduri ar trebui să întrunească toate celelalte cerințe din prezentul regulament. **Este o procedură care se întemeiază pe legislația privind insolvența**: Considerentul 16 din Preambul prevede că: Prezentul regulament ar trebui să se aplice procedurilor care se întemeiază pe legislația privind insolvența. Cu toate acestea, procedurile întemeiate pe dreptul general al societăților comerciale, care nu este conceput în mod exclusiv pentru situații de insolvență, nu ar trebui să fie considerate a se întemeia pe legislația privind insolvența. În mod asemănător, procedurile destinate ajustării datoriilor nu ar trebui să cuprindă procedura specifică în cadrul căreia sunt scoase în afara bilanțului datoriile unei persoane fizice cu venituri foarte scăzute și cu active de valoare foarte scăzută, cu condiția ca acest tip de procedură să nu dispună niciodată plata creditorilor. **Este o procedură în cadrul căreia**, în scopul salvării, al ajustării datoriilor, al reorganizării sau al lichidării: (a) activele unui debitor sunt indisponibilizate integral sau parțial și este desemnat un practician în insolvență; potrivit art.1 pct.5, „practician în insolvență” înseamnă orice persoană sau organism a cărui funcție, inclusiv provizorie, este de a:\\ (i) verifica și de a admite creanțele înaintate în cadrul procedurii de insolvență;\\ (ii) reprezenta interesul colectiv al creditorilor;\\ (iii) administra, fie integral sau parțial, activele debitorului care au fost indisponibilizate;\\ (iv) lichida activele menționate la punctul (iii); sau\\ (v) supraveghea administrarea activității debitorului.\\ Practicienii în insolvență sunt enumerați în anexa B. (b) activele și activitatea unui debitor fac obiectul controlului sau supravegherii de către o instanță;\\ Procedurile de insolvență nu implică în mod necesar intervenția unei autorități judiciare. Prin urmare, termenul „instanță”, utilizat în prezentul regulament, ar trebui înțeles, în anumite dispoziții, în sens larg, ca incluzând o persoană sau un organ abilitat prin dreptul intern să deschidă procedura de insolvență. Pentru ca prezentul regulament să se aplice, ar trebui ca procedurile (cuprinzând actele și formalitățile prevăzute de lege) nu numai să se desfășoare conform dispozițiilor prezentului regulament, ci și să fie recunoscute oficial și să fie executorii în statul membru în care se deschide o procedură de insolvență.\\ Potrivit considerentului 10 din Preambul: Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să fie extins la procedurile care promovează salvarea întreprinderilor viabile din punct de vedere economic, dar aflate în dificultate, și care acordă o a doua șansă antreprenorilor. Acesta ar trebui, în special, să cuprindă și procedurile care prevăd restructurarea unui debitor într-o etapă în care există doar o probabilitate a insolvenței, precum și procedurile care lasă debitorului controlul deplin sau parțial al activelor și al afacerilor sale. Acesta ar trebui să includă și procedurile de remitere de datorie sau de ajustare a datoriilor în legătură cu consumatorii și cu persoanelor care desfășoară o activitate independentă, de exemplu prin reducerea cuantumului pe care îl are de plătit debitorul sau prin prelungirea termenului de plată care i-a fost acordat. Întrucât astfel de proceduri nu implică în mod necesar numirea unui practician în insolvență, ele ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament în cazul în care au loc sub controlul sau supervizarea unei instanțe judecătorești. În acest context, termenul „control” ar trebui să includă situațiile în care instanța intervine numai în urma unei căi de atac introduse de un creditor sau de alte părți interesate. sau (c ) o suspendare temporară a unei proceduri de executare individuale este acordată de o instanță sau prin efectul legii, pentru a permite desfășurarea de negocieri între debitor și creditorii acestuia, cu condiția ca procedura în cazul căreia se dispune suspendarea: să prevadă măsuri adecvate de protecție a masei credale și, dacă nu se ajunge la un acord, să preceadă uneia dintre procedurile menționate la litera (a) sau (b).\\ Potrivit considerentului 11 din Preambul: Prezentul regulament ar trebui să se aplice și procedurilor care acordă o suspendare temporară a acțiunilor de executare introduse de creditori individuali în cazul în care astfel de acțiuni pot afecta negocierile și pot împiedica perspectivele de restructurare a activității economice a debitorului. Astfel de proceduri ar trebui să nu aducă prejudicii masei credale și, dacă nu se ajunge la niciun acord cu privire la un plan de restructurare, ar trebui să fie premergătoare altor proceduri care fac obiectul prezentului regulament. **Extinderea domeniului de aplicare al Regulamentului prin modificarea definiției noțiunii de insolvență** Regulamentul (UE) nr. 2015/848 extinde domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 1346/2000 privind insolvența prin **modificarea definiției „procedurii de insolvență”** de la articolul 1 alineatul (1). În această privință, domeniul de aplicare a fost extins pentru a include procedurile care nu implică un lichidator, dar în care activele și activitățile debitorului fac obiectul controlului sau supravegherii efectuate de către o instanță.\\ Această modificare permite inițierea unor proceduri în cazul în care debitorul rămâne în posesia activelor sale și își gestionează activitatea fără a se numi un lichidator pentru a beneficia de recunoașterea, la nivelul UE, a efectelor procedurilor de insolvență generate de regulament.\\ De asemenea, aceasta permite ca mai multe proceduri de insolvență vizând persoanele fizice să facă obiectul regulamentului.\\ În plus, se face o trimitere expresă la procedurile privind ajustarea creanțelor și la scopul măsurilor de salvare pentru a include, de asemenea, procedurile care permit debitorului să ajungă la un acord cu creditorii săi într-o etapă de preinsolvență.\\ Datorită modificărilor, regulamentul se aliniază în mai mare măsură la abordarea adoptată de [[http://www.uncitral.org/uncitral/en/uncitral_texts/insolvency.html|modelul de lege propus de UNCITRAL privind insolvența transfrontalieră]]. **Insolvența iminentă**. În cazul în care procedurile menționate pot fi deschise în situația în care insolvența este doar presupusă, obiectivul procedurilor este de a evita insolvența debitorului sau încetarea activității sale comerciale.\\ Considerentul 16 din Preambul prevede că: Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să fie extins pentru a include procedurile care sunt declanșate de situații în care debitorul se confruntă cu dificultăți de altă natură decât financiară, cu condiția totuși ca astfel de dificultăți să dea naștere la o amenințare reală și gravă la adresa capacității actuale sau viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență. Perioada de timp relevantă pentru stabilirea unei astfel de amenințări se poate extinde la câteva luni sau chiar mai mult, pentru a ține cont de cazurile în care debitorul se confruntă cu dificultăți de altă natură decât financiară care amenință situația activității sale și, pe termen mediu, lichiditatea sa. Un exemplu de acest fel ar putea fi cazul în care debitorul a pierdut un contract de importanță crucială pentru acesta. **Practicienii în insolvență** sunt definiți în regulament și enumerați în anexa B. Practicienii în insolvență care sunt numiți fără implicarea unui organism judiciar ar trebui, în conformitate cu dreptul intern, să fie reglementați și autorizați în mod corespunzător pentru a acționa în cadrul procedurilor de insolvență. Cadrul național de reglementare ar trebui să prevadă mecanisme adecvate care să soluționeze potențialele conflicte de interese. ----- ====2. Debitori cărora li se aplică regulamentele UE==== ===Regulamentul (CE) nr. 1346/2000=== 1. Regulamentul nu se aplică procedurilor de insolvență referitoare la : * societățile de asigurare - [[http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:32001L0017|Directiva 2001/17/CE privind reorganizarea și lichidarea întreprinderilor de asigurare]] înlocuită de art.267-296 din [[http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:32009L0138|Directiva 2009/138/CE privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II)]] și normele de implementare, în România Legea 85/2014 * instituțiile de credit - [[http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:32001L0024|Directiva 2001/24/CE privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit]] și normele de implementare, în România Legea 85/2014 * societățile de investiții care furnizează servicii ce implică deținerea de fonduri sau valori mobiliare ale terților și la organismele de plasament colectiv - se aplică normele de insolvență transfrontalieră din Legea nr. 85/2014 * organismele de plasament colectiv, adică organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), conform definiției din [[http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32009L0065&qid=1443159870558&from=EN|Directiva 2009/65/CE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM)]], și fonduri de investiții alternative (FIA), conform definiției din [[http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32011L0061&qid=1443159936567&from=EN|Directiva 2011/61/UE privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010]] (art.1 pct.2). „Prezentul regulament ar trebui să se aplice procedurilor de insolvență, indiferent dacă debitorul este o persoană fizică sau o persoană juridică, un comerciant sau o persoană particulară” (Preambul, pct.9). 2. Regulamentul privind insolvența are o poziție neutră în ceea ce privește tipurile de debitori care pot face obiectul unei proceduri de insolvență. Rămâne o chestiune reglementată de legislația națională dacă un anumit tip de debitor poate face obiectul procedurilor de insolvență sau nu. 3. Potrivit art. 4 (2) (b) din Regulament, domeniul său de aplicare poate acoperi insolvența persoanelor fizice și unele state membre au notificat deja proceduri care se aplică insolvenței consumatorului (România a adoptat Legea 151/2015 privind insolvența persoanei fizice). ===Regulamentul (UE) nr. 2015/848=== Capitolul V reglementează, cu caracter de noutate, [[r2015_848_grup_de_societati|procedurile privind insolvența aplicabile membrilor unui grup de societăți]]. Acest capitol reglementează însă doar mecanisme de cooperare, grupul nu este privit ca o entitate unică, distinctă, care face obiectul unei proceduri unice. ----- //„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile//