>[[dosar_familie#capatul_de_cerere_privind_exercitarea_autoritatii_parintesti|Verificarea competenței internaționale - autoritate părintească]]

====Etapa a II-a - aplicabilitatea dispoziției generale prevăzute de art. 8 alin. (1) - reședința obișnuită a copilului====

//Se analizează după parcurgerea [[competenta_art._9_10_12_r2201|Etapei I]]//

<WRAP justify><WRAP column 35% right>
<WRAP round important lo>
[[hot a c-523/07|Hot. A, C-523/07]]
</WRAP>
<WRAP round todo lo>[[competenta_r2201_exemple_autpar#in_baza_art_8_alin_1|Exemple]]</WRAP></WRAP>
Atunci când nu este incidentă vreuna din dispozițiile [[competenta_art._9_10_12_r2201|art. 9, 10 sau 12]], care se aplică cu prioritate, [[r2201_2003#art._8|art. 8 alin. (1)]] din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 prevede că sunt competente în materia răspunderii părintești instanțele din statul membru în care copilul își are reședința obișnuită la momentul la care instanța este sesizată.

Noţiunea de „reşedinţă obișnuită a copilului” prevăzută de art. 8 alin. (1) este o noţiune autonomă de drept UE, care nu e definită de Regulament şi a fost interpretată de către CJUE prima oară în hot. A, C-523/07.\\
Prin urmare, atunci când analizează dacă reședința obișnuită a copilului se află în România, **instanța trebuie să își întemeieze motivarea pe art. 8 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, astfel cum a fost interpretat de către CJUE în hotărârea A, C-523/07, EU:C:2009:225, pct. 37-39**:

  * „reședința obișnuită” a copilului, în sensul articolului 8 alineatul (1) din Regulament, trebuie să fie stabilită pe baza unui ansamblu de împrejurări de fapt specifice fiecărui caz în parte potrivit unei evaluări de ansamblu.
  * factorii de considerat sunt cei de natură să demonstreze că prezența copilului pe teritoriul României nu are deloc un caracter temporar sau ocazional și că reședința copilului exprimă o anumită integrare într-un mediu social și familial, printre care:
    * durata, regularitatea, condițiile și motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru și ale mutării familiei în România;
    * cetățenia copilului;
    * locul și condițiile de școlarizare;
    * cunoștințele lingvistice;
    * raporturile de familie și sociale ale copilului în România.

CJUE a oferit și alte indicații:
  * anumite măsuri concrete, cum ar fi achiziționarea sau închirierea unei locuințe sau depunerea unei cereri de a beneficia de o locuință socială adresată serviciilor competente, //pot// constitui un indiciu al intenției părintelui/părinților de a-și transfera reședinței obișnuită în România.
  * în schimb, împrejurarea potrivit căreia copilul stă în România o perioadă scurtă, ducând viața unei persoane fără o reședință stabilă, este de natură să constituie un indiciu potrivit căruia reședința obișnuită a copilului //nu// se află în România.
  * atunci când în litigiu se află situația unui copil de vârstă foarte mică ce locuiește de numai câteva zile cu mama sa într‑un stat membru, altul decât cel în care avea reședința obișnuită, trebuie să fie luate în considerare mai ales, pe de o parte, durata, regularitatea, condițiile și motivele șederii pe teritoriul acestui stat membru și ale mutării //mamei// în statul respectiv și, pe de altă parte, dată fiind în special vârsta copilului, originile geografice și familiale //ale mamei//, precum și raporturile familiale și sociale pe care //aceasta// și copilul le au în același stat membru ([[http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=83470&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=553111|hot. Mercredi, C-497/10, EU:C:2010:829]]).

-----

<WRAP box lo>//<WRAP justify>„Exerciții practice în implementarea instrumentelor de cooperare în materie civilă și comercială” (JUST/2013/JCUV/AG/4634) – Proiect co-finanţat de către Comisia Europeană, Programul Specific în domeniul Justiției Civile</WRAP>//